Parlamentarul PNL Laurențiu Tocuț, delegat de alegătorii din Caransebeș să îi reprezinte la nivel central, spune că aseară a votat în spiritul democrației, ca de altfel toți colegii săi liberali din Caraș-Severin.
UPDATE, ORA 14.00 – ,,Aseară am votat să rămân cu Crin Antonescu, deci cu Partidul Național Liberal, care a luat decizia cu o majoritate covârșitoare să iasă de la guvernare. Nu m-a contactat nimeni din aripa lui Tăriceanu să mă convingă să îmi schimb decizia, pentru că acest lucru este imposibil. Același lucru cred că îl pot spune despre toți parlamentarii liberali din județ. Sunt pregătit să fac opoziție în Parlament, dar, desigur, una constructivă!”, a spus deputatul pentru www.expressdebanat.ro .
UPDATE, ORA 22.00 – Liberalii cărășeni care dețin funcții la nivel central, în Guvernul Ponta, se pregătesc să își depună demisiile. Președintele PNL Caraș-Severin este de părere că ruptura din USL este doar un alt început.
Membrii PNL au ieșit în urmă cu doar câteva momente din întâlnirea Delegației Permanente a partidului. Aceștia sunt de părere că alianța cu PSD nu a mai putut continua și îi acuză pe social-democrați că au încălcat protocolul de colaborare.
Deși mai marii din PNL și PSD din Caraș-Severin mizau săptămâna trecută pe continuitate în cadrul Uniunii Social Liberale, semnalele care s-au dat de la nivel central nu au fost tocmai favorabile. Așadar, reacțiile agresive manifestate în public de cei doi președinți, Crin Antonescu și Victor Ponta, s-au concretizat în decizia PNL de a ieși de la guvernare și de a renunța la colaborarea cu social-democrații.
CITEȘTE ȘI: USL ,,luptă” în incertitudine, USD Caraș-Severin se înființează astăzi la Reșița!
Cu doar câteva voturi împotrivă, membrii Delegației Permanente au votat fără să stea prea mult pe gânduri ruperea Uniunii Social Liberale.
,,Nu este nimic dramatic în faptul că intrăm în opoziție. Este un semn sănătos al democrației din România și din această seară. Iată, există o opoziție activă care va apăra cetățeanul și va lua atitudine în orice derapaj guvernamental sau parlamentar. Renunțarea la funcții este încă o dovadă că ne respectăm principiile și onoarea liberală, este un act de demnitate al unui partid mare, nu suntem legați de scaune și nu acceptăm să fim puși la colț. Cei doi secretari de stat din Caraș-Severin , domnul Hogea și domnul Irimia, își vor depune mâine demisiile. Vom fi în continuare camarazi adevărați și vom lupta ca să revenim la guvernare într-o formulă cu un premier liberal”, a declarat președintele PNL Caraș-Severin și vicepreședintele PNL la nivel național, Marcel Vela.
Senatorul PNL Iosif Secășan a declarat pentru Express de Banat că din perspectivă liberală conviețuirea celor două formaţiuni politice nu mai este posibilă.
Iosif Secășan, senator PNL
,,Pe considerentul că PSD nu a respectat protocolul USL și nu a acceptat propunerea PNL de restructurare a Guvernului cu miniștrii propuși și în felul propus, ceea ce PNL crede că era corect în interiorul protocolului, dar și pentru că obiectivele USL nu au fost realizate în perspectiva programului de guvernare propus la întemeierea Alianței, PNL își retrage miniștrii și secretarii de stat din Guvernul Ponta și, ca atare, constată că din acest moment USL nu mai există de drept”, a declarat în urmă cu doar câteva momente senatorul PNL Iosif Secășan, care a participat la ședința Delegației Permanente a PNL.
Liderii liberali spun că decizia nu a fost una ușoară și că au încercat să o evite prin discuții îndelungate, însă colaborarea a fost imposibilă.