Procurorul Bucurică, atacat cu drujba! Avocatul Drugărin, judecat pentru hărțuire!

La Curtea de Apel Timișoara se consumă astăzi primul termen al procesului în care avocatul Teofil Drugărin e judecat sub acuzația de hărțuire a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița!

Magistratul Bucurică are motive întemeiate să se teamă pentru integritatea sa corporală și a membrilor familiei sale și chiar pentru viața lor, atât timp cât controversatul avocat Drugărin (foto) a întrecut în nenumărate rânduri limitele bunului simț și chiar ale legii. Cercetat inițial pentru hărțuire, ultraj judiciar, dar și tulburarea ordinii și liniștii publice, avocatul a fost trimis în cele din urmă în sala de judecată sub acuzația de hărțuire.

George Bucurică nu e deloc un personaj simpatic în Oravița și asta pentru că, odată sosit la Parchetul din oraș, în grupurile infracționale și lumea interlopă s-a creat mare deranj. Mulți șmecheri și infractori de rasă, nederanjați de nimeni atâta vreme, ba chiar protejați unii dintre ei, au ajuns în pușcărie sau au fost nevoiți să renunțe la activitățile ilicite care le aduceau bani frumoși. Procurorul Bucurică a instrumentat și un dosar în care fiul avocatului a fost cercetat pentru tâlhărie, șantaj și violare de domiciliu, dosar care a dus la condamnarea lui Drugărin jr. la patru ani și opt luni de închisoare. De aici au apărut și problemele.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița a ajuns și el să fie cercetat în 2013 într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca urmare a unei plângeri formulate de către fiica avocatului Drugărin. Procurorul era acuzat de Teofilia Drugărin de o mulțime de infracțiuni: lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare, șantaj, perversiune sexuală, hărțuire sexuală, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și tentativă de viol. Toate acestea s-au dovedit a fi niște aberații, astfel că față  de procurorul Bucurică s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

CITEȘTE ȘI:

Magistrat amenințat şi intimidat. Maşina procurorului Bucurică, lovită intenționat de avocatul Drugărin!

Atentat la viaţa procurorului Bucurică

Avocatul Teofil Drugărin le dă socoteală judecătorilor. A fost trimis în judecată!

SENTINŢĂ: Puşcărie pentru fiul avocatului Drugărin!

Avocatul Drugărin nu s-a limitat însă la atât, ba dimpotrivă. A început să-l urmărească pas cu pas și să supravegheze aproape fiecare mișcare a procurorului, la locul de muncă, în locurile în care acesta se întâlnea cu prietenii sau în care servea masa. L-a filmat de mai multe ori cu telefonul mobil, s-a așezat la aceeași masă și l-a provocat folosind un limbaj extrem de vulgar, atât la adresa sa, cât și a familiei sale. Procurorul de caz de la Curtea de Apel Timișoara care a investigat acțiunile de intimidare ale avocatului Drugărin a contabilizat toate situațiile în care procurorul Bucurică a avut de-a face cu inculpatul. În dimineața zilei de 6 decembrie 2014, spre exemplu, Drugărin s-a poziționat în fața autoturismului procurorului, împiedicându-l să plece. În tot acest timp l-a filmat cu telefonul mobil. Ceva asemănător făcuse și în octombrie 2014. În ianuarie anul acesta, Drugărin și Bucurică s-au întâlnit la ștrandul termal din Oravița, când avocatul l-a jignit din nou pe procuror. Au urmat mai multe încercări de provocare din partea lui Drugărin în restaurantele din oraș, acesta folosind aproape de fiecare dată un limbaj vulgar ce a adus atingere gravă demnității magistratului, spre indignarea celorlalte persoane care se aflau de față. Tupeul lui Drugărin e mai mare decât atât, acesta permițându-și chiar și în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița să îl jignească pe George Bucurică, fiind nevoie de intervenția jandarmului de serviciu.

La dosarul cauzei există și stenogramele dialogurilor dintre avocatul Drugărin și procurorul Bucurică, numai că limbajul primului este de o vulgaritate extremă, motiv pentru care nu pot fi reproduse. Drugărin nu avea nicio jenă chiar dacă în preajmă se aflau copii. În acest sens, este elocvent dialogul înregistrat de un martor în timpul unui episod petrecut într-un restaurant din oraș.

Martor 1: Domnu’, e și un copil de 12 ani pe terasă, e normal așa ceva?

Drugărin: N-am văzut copilu’, îmi cer scuze, da.

Martor 1: Hai Bianca, hai!

Drugărin: Da Bianca, du-te, că aici îs cu un domn procuror și avem de rezolvat o problemă.

Martor 1: Păi nu-i chestie de asta, e un copil minor pe terasă, pe mine nu mă interesează că-i fratele deci cine îi, hai Bianca.

Martor 2: Păi ni-s în junglă, unde suntem, nu ți-e rușine?

Drugărin: Nu, la mă-ta acasă, sunt la mă-ta acasă, sunt la mă-ta acasă, sclavule, la mă-ta acasă sunt de să-ți … ție fata să vezi atunci cum te simți, mă înțelegi ce vreau să-ți spun.

Martor 2: Da, da deocamdată nepoată-mea-i aici și ai vorbit vulgar.

Drugărin: Asta-i problema mea că doar nu o să fii tu sancționat, bă, boule! O să fii tu sancționat dacă e ceva? …

Procurorul Bucurică s-a simțit amenințat și a arătat că îi este provocată o stare de temere. În acest sens, trebuie amintit că, în seara reținerii fiului său, avocatul a încercat să lovească mașina în care se afla magistratul cu o dubă. „În aceeași seară am fost atacat, atât eu, cât și ofițerii, cu o drujbă de către avocatul Drugărin!”, s-a mai reținut în rechizitoriu din plângerea procurorului. Nu trebuie omis nici faptul că, în noiembrie 2014, Teofil Drugărin i-ar fi lovit intenționat mașina procurorului, în trei locuri.

Cu privire la cele două infracțiuni de ultraj judiciar reținute în sarcina lui Teofil Drugărin, s-a dispus clasarea pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Pentru existența infracțiunii, a reținut procurorul de caz, ar fi trebuit ca amenințările proferate să fie susceptibile a produce o stare de temere membrului de familie, condiție care Parchetul a apreciat că nu e îndeplinită în speță. „Modul în care au fost făcute afirmațiile inculpatului Drugărin nu pot fi interpretate ca o amenințare la adresa soției persoanei vătămate, ci mai degrabă o insultă la adresa persoanei vătămate, George Bucurică, și a soției acestuia”, motivează procurorul clasarea cu privire la ultrajul judiciar.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte senzaționale!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/