Procesul de vaccinare anti-COVID continuă fără întreruperi la Moldova Nouă

De la debutul fazei a doua de vaccinare anti-COVID, numărul persoanelor care au trecut pragul Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă în vederea imunizării se apropie de 1.000. Procesul de vaccinare se desfășoară fără probleme, reprezentanții unității medicale lăsând să se înțeleagă faptul că cei implicați în acţiunea de imunizare nu au fost nevoiți să își suspende activitatea din lipsa dozelor necesare, așa cum s-a întâmplat în celelalte centre din Caraș-Severin.

„Astăzi, până la orele amiezii, numărul persoanelor vaccinate în cadrul fazei a doua a ajuns la 960. Nu am întâmpinat probleme încât să suspendăm procesul de imunizare. Noi nu comandăm un număr foarte mare de doze, ci conform programărilor. Adică, nu putem comanda mii de doze de vaccin deoarece acestea se păstrează în condiții speciale. Nu am suspendat activitatea de vaccinare în niciuna din zile. Eventual, poate, nu am dispus de dozele necesare la ora 8.00, s-a mai întâmplat, însă, imediat după ce le-am primit, echipa angrenată în procesul imunizării s-a pus pe treabă. Oamenii s-au vaccinat poate mai târziu, însă nu am fost nevoiți să reprogramăm pe nimeni”, a explicat Claudia Andraș, purtător de cuvânt al Spitalului Orășenesc Moldova Nouă.

Mai mult decât atât, reprezentantul unității spitalicești pe partea de comunicare a mai subliniat că, până la momentul actual, nicio persoană imunizată anti-COVID nu s-a confruntat cu reacții adverse grave:

„Nu am avut pe nimeni care să aibă reacții adverse, în afara celor normale oricărui vaccin (dureri musculare, frisoane etc). Suntem pregătiți să facem față oricărei situații, inclusiv șocului anafilactic. Avem trusă de urgență, iar în afară de acest lucru, centrul de vaccinare, fiind în incinta spitalului, sigur, avem servicii de specialitate, inclusiv compartiment ATI. Din fericire, până în prezent, nu ne-am întâlnit cu o astfel de situație”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/