Problemele continuă pentru SCM Poli! O nouă înfrângere

SCM Poli nu se simte deloc bine în actualul sezon. Handbaliștii au pierdut cu 29-22 pe terenul celor de la Dobrogea Sud Constanța. Practic, elevii lui Pero Milosevic continuă parcursul slab din acest sezon, deoarece au câștigat doar două meciuri în primele nouă etape de campionat.

Constanța a început mai bine meciul și a condus o bună parte a primei reprize. Poli a condus pentru prima dată în minutul 20, când a marcat pentru 9-10, și a reușit să intre în avantaj la pauză, când tabela arăta 12-13. În repriza a doua timișorenii au jucat însă slab, iar gazdele s-au distanțat pentru un succes la scor. Au marcat pentru Poli: Marijanovic, 5 goluri, Sadoveac, Pribanic, Cîmpan și Dragas, câte 4 fiecare, și Milosevic, 1 gol. Chikovani, fostul jucător al Timișoarei, a fost cel mai bun marcator al Constanței, cu 7 goluri.

Pentru Poli urmează a patra deplasare consecutivă, la Buzău.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/