Primarul Lugojului: „PNL Timiș are nevoie urgentă de altă conducere. La fel și PNL Timișoara”

După Nicolae Robu, primarul Lugojului îi cere lui Alin Nica să se retragă de la șefia PNL Timiș, după scorul înregistrat la alegerile parlamentare. Claudiu Buciu spune că potrivit pentru conducerea filialei este deputatul Marilen Pirtea, iar pentru Timișoara – Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Claudiu Buciu scrie, într-o postare publicată pe Facebook, că schimbarea lui Nicolae Robu de la șefia PNL Timiș nu a avut la bază un interes legitim și că filiala a intrat „pe mâna unora cu o agendă similară cu cea a PSD”. Criticile lui Buciu se îndreaptă către Alin Nica și pe Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare.

„Au măcelărit și divizat inutil partidul chiar în fața unei bătălii extrem de importante pentru viitorul României: alegerile parlamentare. Ce-au mai înțeles ei? Că, electoral – dar din nou greșit – ar fi bine să se bată cu actualul primar al Timișoarei… adică cu USR PLUS, singura formațiune cu care știam deja că urma musai să facem guvernul. Ce n-au vrut ei să facă? N-au vrut să lupte cu PSD, adică cu ei înșiși. Și iată că am ajuns aproape de PSD, deocamdată doar ca rezultat politic, iar în curând, dacă nu se schimbă nimic, sunt mai mult decât convins că nu vom conduce județul foarte diferit de cum a făcut-o PSD-ul. De partid nu mai vorbim”, a scris Claudiu Buciu.

CITEȘTE ȘI: Reacția lui Robu după scorul PNL Timiș la parlamentare: „Alin Nica, personaj dovedit total lipsit de caracter, care în doar o lună a făcut praf organizația. Trebuie să plece!”

Primarul Lugojului spune că rezultatele „dezastruoase” înregistrate de PNL Timiș în 6 decembrie au la bază „faptul că nu Nica conduce filiala, ci vorbele multe și fără rost ale lui Groza”.

„Anvergura domnului Nica nu poate acoperi nevoile firești ale PNL, un partid cu o istorie mult prea pretențioasă pentru ceea ce ne poate oferi Nica sau Groza sau ambii la un loc. Bâlbâielile în negocierile cu USR PLUS și lipsa de coerență publică legată de acest subiect nu ascund decât interesul celor doi pentru banii publici de la Consiliul Județean pe care ar vrea să-i gestioneze la întuneric tocmai cu firmele care întind asfaltul de zor în ogrăzile lor, adică exact cu finanțatorii lor personali și cu cei care și-au impus odraslele pe listele PNL pentru aceste alegeri parlamentare. (…) Le solicit să-și dea demisia și să plece așa cum au venit din viața politică a partidului (fără a fi aleși)”, a mai scris Buciu.

În opinia edilului local, potriviți să conducă PNL Timiș ar putea fi Marilen Pirtea – pentru șefia PNL Timiș și Raul Pătrașcu – președinte PNL Timișoara. De altfel, Buciu a votat duminică, la Lugoj, în compania lui Raul Pătrașcu și a senatorului PNL de Timiș, Alina Gorghiu.

Buciu l-a atacat pe Alin Nica și după alegerile locale. Într-o scrisoare adresată liberalilor, primarul Lugojului îl critica pe șeful interimar al PNL Timiș pentru selecția făcută în privința candidaților pentru alegerile parlamentare.

CITEȘTE ȘI: Primul liberal care se ridică împotriva lui Alin Nica: „Ați început cu stângul. Personal, îmi miroase a Dragnea și Dăncilă. Asta este reforma pentru care l-ați hărțuit pe domnul Robu?”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/