POVESTE DE VIAȚĂ. Despre matematică la superlativ! Inițiative, proiecte și voluntariat cu profesorul Ovidiu Bădescu

I s-a dus vestea după ce a creat o rețea de sute de voluntari din toată țara care dau meditaţii gratuit pentru mii de copii. O întreagă comunitate cu peste 35.000 de membrii s-a format în jurul platformei Edu For Life, pusă gratuit la dispoziția elevilor și profesorilor, cu materiale și teste pentru toate clasele, de la ciclul primar până la cel liceal, inclusiv pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Platforma se adresează în egală măsură și profesorilor care susțin examenul de Titularizare, dar are și o secțiune de educație non-formală.

Edu For Life propune aproape 3.000 de itemi (subiecte), la diferite discipline, precum matematică, română, chimie, biologie, istorie, fizică, geografie, informatică sau logică, dar și modele și teste pentru examenele naționale și întrebări din materia de examen. Odată cu platforma s-a concretizat și proiectul „Adoptă intelectual un copil” prin intermediul căruia, doar în ultimul an școlar, peste 800 de voluntari au ajutat la pregătirea efectuată gratuit a peste 1.300 de elevi. Ideea proiectului i-a venit în timpul pandemiei când suspendarea activităților la școală l-au determinat să se simtă mult prea inactiv. Iar numele proiectului a fost sugerat de soția sa, doamna profesoară de muzică, Rodica Bădescu.

Despre profesorul de matematică Ovidiu Bădescu de la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița se știe că este un cadru didactic dedicat, extrem de pasionat de ceea ce face, implicat în numeroase activități extrașcolare. A inițiat de-a lungul anilor tabere de matematică, clubul iubitorilor de natură și al pasionaților de fotografie.

Cu recunoștință, foști elevi din generații mai vechi sau recent absolvenți păstrează legătura cu profesorul lor favorit. În urma unor asemenea contacte s-a concretizat și platforma Edu For Life: „Ideea a pornit de la discuțiile cu foștii elevi Beniamin Berbentia, Andrei Ghinea și Adina Țeudan. Andrei Ghinea a realizat și aplicația Edu For Life de pe Magazin Play, iar Adina Țeudan este cea care se ocupă de platformă. Fără ei, acest demers al meu nu ar fi existat”.

Elevii spun că lecțiile de mate sunt mai altfel, atipice, că tinerii merg la clasă mult mai degajați, mai fără teamă de această disciplină rigidă și mai ales de cel de la catedră. „Nu neapărat mult mai fără teamă de această disciplină deoarece matematica este uneori greu de înțeles, dar încerc să fac distincție între greutatea matematicii și felul în care se simte elevul. Apreciez umanitatea fiecărui elev pe care îl am în față, dar nu notez umanitatea, ci nivelul cunoștințelor elevului și nu tot timpul notele sunt mari. De cele mai multe ori însă pe elevi îi deranjează mai mult faptul că îi dojenesc decât nota atribuită. Mie îmi pare rău atunci când dau o notă meritată, dar mică. Iar elevii simt asta. Îmi place mult atunci când văd că elevii se ajută între ei, îi încurajez să lucreze pe grupe, încerc să le explic că eu sunt profesorul lor doar pentru a-i ajuta să înțeleagă cât mai mult din matematică. Iar pentru mine înțelegerea matematicii nu însemnă ca ei să rezolve alte probleme după algoritmi predați de mine, ci să descopere singuri rezolvarea. Așa își dezvoltă gândirea, chiar dacă pentru unii acest mod de a face matematica pare mai greu.”

Dacă am da înapoi câțiva ani și ar fi vremea întrebărilor de genul: „ce vrei să te faci când vei fi mare?” ar exista o invariabilă a răspunsului sau dintotdeauna alegerea a fost aceea de profesor?

„Niciodată nu am avut clar în minte că vreau să devin profesor, am dat examen la liceul pedagogic din Caransebeș deoarece, înainte de Revoluție, era un liceu căutat, cu cea mai mare concurență din județ. Nici nu mai știu câți am fost pe un loc, știu doar că jumătate de clasă erau colegi din Mehedinți. Îmi plăcea însă să fiu în preajma oamenilor, cum de altfel îmi place și acum să am mulți prieteni, mereu îmi plăcea să ajut. Acolo la liceu, predând la cei mici în practica pedagogică, am început să îmi retrăiesc copilăria, să mă prostesc împreună cu ei și eram tare bucuros. Atunci a fost momentul în care am spus: da, aș fi fericit dacă aș face asta toată viața… și am reușit!” 

Ați avut și câteva modele notabile? „Pentru mine, modele sunt toate persoanele cu care am interacționat și interacționez, de la bunici, părinți, profesorii pe care i-am avut până la prietenii, elevii și studenții cărora le predau, deoarece fiecare îi influențează într-un anume mod pe ceilalți. Îmi place să văd calitățile celor din jurul meu și să înțeleg felul cum ceilalți răspund la provocările vieții. Sunt foarte mândru de cei care mi-au fost colegi și o amintesc doar pe colega mea de bancă, Simona Sava, acum prof.univ.dr.habil. la Universitatea de Vest din Timişoara, pe Cristina Ardelean, învățătoarea pe care toți părinții din Reșița și-ar dori-o pentru copiii lor, pe Cătălina Spunei, clasată pe locul 4 pe țară, la matematică, și alte nume cunoscute pentru ceea ce fac în comunitatea noastră Laura Popa, Dana Diviș, Fulvia Morar, Corina Nicolae și mulți alții.”

Probabil că sunt oameni care v-au influențat pe parcursul vieții? „Cu siguranță da, începând cu bunicii de la Șopot, cu modul lor de a accepta viața, de pildă îmi amintesc cum, atunci când era fânul cosit și veneau ploile, bunicul spunea: «Dumnezeu l-a dat, dacă vrea, Dumnezeu ni-l ia înapoi.» Resemnarea asta în fața sorții m-a ajutat în multe momente. Apoi părinții de la care am învățat corectitudinea și faptul că atunci când își iubești copilul îl ajuți să crească, nu îl ții în brațe. Tata profesor de română, mama profesoară de franceză au reușit să îmi trezească gustul pentru lectură. Iar pe lângă ei, toți profesorii din școala gimnazială m-au format ca om: domnul învățător Rancu, domnul profesor de matematică Nicolae Găină, doamna Popescu de istorie, domul Urziceanu de geografie, doamna Magheț de biologie etc. La liceu, am avut parte de profesori extraordinari, profesori pe care și acum îi stimez și le sunt recunoscător, erau profesori de la care am învățat atâtea.”

O persoană care a însemnat foarte mult pentru devenirea lui Ovidiu Bădescu, este profesorul de matematică din liceu, Nicolae Dan Grindeanu. „Dumnealui a văzut în mine ceea ce eu nu credeam că am: potențial. Deși am intrat la Liceul Pedagogic, matematica nu era printre materiile preferate de mine. Îmi plăcea în schimb româna, citeam mult, uneori scriam și poezii, dar domnul Grindeanu avea un dar anume de a mă încuraja. Îmi amintesc și acum cum spunea că nu mulți elevi gândesc așa cum gândesc eu, și asta mi-a dat aripi.”

La capitolul influențe pozitive, profesorul Bădescu adaugă alte două nume: „profesorul Nicolae Chiosa, un om cu har de la Dumnezeu care aduce atât de multă lumină în jurul său. Îmi amintesc că primul zbor cu avionul l-am făcut alături de el gândind că dacă ar fi să se prăbușească avionul, măcar am un preot lângă mine (râde). Au urmat influențele deosebite asupra mea ale lui Felix Tătaru, omul care vede binele în fiecare om pe care îl întâlnește, ale Cristinei Gheorghe care a eliminat măcar o parte din individualismul meu și mai sunt atât de mulți colaboratori dragi!”

La finalul liceului pedagogic, firesc după absolvire ar fi fost o catedră în învățământul primar, cum se face că ați ales să mergeți mai departe?

„În timpul liceului, foarte multe colege înțelegeau mai greu matematica, aveau cu totul alte abilități față de mine și explicându-le, bucuria era mare văzând că au înțeles. Am început să am și rezultate bune pe la concursurile școlare unde concuram cu liceele de specialitate, deși programa mea de profil era mult mai aerisită. Și atunci mi-am dat seama că disciplina aceasta era o permanentă provocare, că problemele de matematică nu seamănă între ele, că, făcând matematică, nu m-aș plictisi.”

De cât timp predați sau mai precis câte generații de elevi au trecut prin „mâinile” profului de mate?

Să tot fie 27 de generații, și e tare frumos să privești din această perspectivă. Îmi amintesc cum eram la început, temător să nu greșesc în timp ce explicam, cu emoții atunci când stăteam de vorbă cu părinții elevilor. În timp, probabil experiența și vârsta m-au ajutat ca aceste întâlniri să fie o bucurie. Când am terminat facultatea, am dat concursul de titularizare dar singurul liceu a fost cel din Anina. M-am titularizat acolo cu bucurie și am avut șansa unor prieteni în cel mai adevărat sens al cuvântului. În 3 luni de zile, înainte de plecare în armată, ne-am împrietenit așa de mult încât, în ziua depunerii jurământului m-am trezit cu toată clasa căreia îi eram diriginte și cu 9 colegi profesori că au venit la mine la Sibiu. A fost unul din cele mai emoționante gesturi de care am avut parte în cariera mea didactică. După 3 ani a trebuit să dau iar concurs de titularizare și astfel am ajuns la liceul, acum Colegiul Național Traian Lalescu cu care mă identific. Aici e un alt nivel de performanță și ce e cel mai frumos, fiecare coleg îmi e un bun prieten iar cei care sunt acum la conducere (Adrian Doxan, Lumința Broască, Lavinia Dolot) creează o atmosferă prietenească în care mă simt minunat. Iar elevii, coordonați de doamna profesoară Camelia Radovan sunt implicați în foarte multe proiecte extracurriculare și de dezvoltare personală.”

Profesorul Ovidiu Bădescu este pasionat de cercetarea științifică, teza sa de doctorat cu titlul „Dezvoltarea gândirii critice a elevilor prin predarea matematicii” e elocventă în acest sens. A semnat numeroase articole apărute în publicații de specialitate și este unul dintre autorii auxiliarelor didactice apărute la mai multe edituri: Paralela 45, Sigma, Niculescu.

„Mai nou, predau și la Universitatea de Vest din Timișoara, dar și la Universitatea «Babeș-Bolyai», Centrul Universitar Reșița, la Facultatea de Științele Educației. E o altfel de atmosferă, sunt studenți care vor deveni educatori sau învățători și pot să spun cu mâna pe inimă că învățământul din România are un viitor frumos!”

Mai are timp profesorul pentru partea emoțională, pentru apropiere sufletească de copii?

„Are sau nu are, e important să își facă timp. Nu de multe ori intru în sala de clasă și îi văd dezamăgiți după vreo lucrare avută în ora anterioară. Îi simt că au nevoie de altceva, nu de matematică și atunci prefer să discutăm despre alte subiecte, despre viitorul și despre visele lor. Iar această oră pierdută consider că e de fapt o oră câștigată fiindcă se stabilește o relație și atunci orele de matematică, uneori grele nu sunt la fel de plictisitoare.”

• Tweet
• Pin It