Poli, la ultima reprezentanție în fața timișorenilor?!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

SCM Poli a triumfat, 33-28, în meciul de pe teren propriu cu CSM Focșani, din seria pentru stabilirea locului 7, meci care poate fi ultimul al sezonului la Timișoara.

Elevii lui Pero Milosevic au obținut un rezultat pozitiv în ciuda faptului că au avut cinci absențe importante: Păiuș, suspendat, iar Dragas, Șania, Irimescu și Sadoveac, accidentați. Moldovenii au început mult mai bine meciul și au condus și cu un avans de trei goluri, până în mintul 18, când Poli a preluat prima dată conducerea, 10-9. Până la pauză, a fost un joc echilibrat, iar la vestiare s-a intrat la egalitate, 16-16. În startul celei de-a doua părți, Poli s-a desprins și nu le-a mai dat focșănenilor șanse să revină. Cei mai buni marcatori ai Timișoarei au fost Marjanovic și Pribanic, cu 8 goluri fiecare, urmați de  Orbovic, cu 5, Milosevic, cu 4, Fenici și Cîmpan, 3 goluri fiecare și Trif, 2 goluri. Pentru oaspeți, Rață a dat 6 goluri, iar Miroiu, 5.

untitled design set 970x90 px

Dacă SCM Poli va câștiga la Focșani miercurea viitoare, va rămâne cu locul 8. Dacă se impun gazdele, se va juca un alt meci la Timișoara, în jurul datei de 29 mai.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/