Orăviţenii pot salva vieţi. Campanie de donare de sânge în orașul de pe Valea Carașului

campanie donare sange spital caransebes organizata de episcopia caransebes
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Spitalul Orășenesc Oravița, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, își dau mâna pentru a schimba destine invitându-i pe orăvițeni la campania de donare de sânge contribuind astfel la salvarea de vieți omenești.

Unitatea spitalicească de pe Valea Carașului își deschide larg porțile, marți, 10 martie, între orele 08.30-12.30, pentru toți cei care sunt interesați să-i ajute pe cei aflați în impas, întrucât fiecare picătură de sânge donată reprezintă o nouă șansă la viață.

Toți cei care vor dori să participe la acțiunea de donare de sânge trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

– pot dona persoanele sănătoase, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani (pentru prima donare: între 18 și 50 de ani), cu greutatea de 50 de kg (în funcție de înălțime, constituție);

– pot dona persoane care să nu fi suferit de hepatită virală, sifilis, tuberculoză, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă;

STPT job 1000x200

– cu două zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice;

– în ziua donării se recomandă un mic dejun ușor (sandwich, cornuri, fructe) și minimum 500 ml de lichide (apă, ceai, suc de fructe).

Persoanele care donează vor primi șapte tichete de masă, în valoare totală de 67 de lei, și o zi liberă plătită de la serviciu.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/