Fabulos! Spitalul din Oravița, în finala Romanian Healthcare Awards 2026!

lorena ion spital oravita (2)
vestmed 1000x200

Investițiile în Spitalul Orășenesc Oravița aduc unitatea medicală din Valea Carașului în finala competiției care premiază excelența în medicină! Finală în care rivalizează cu mari centre universitare!

Spitalul din Oravița a beneficiat în ultimii ani de o mulțime de „injecții financiare”, pe care Primăria condusă de Dumitru Ursu, Marțian Lepa și Lorena Ion, astăzi manager al unității medicale, le-a asigurat în special din fonduri europene. Astăzi, spitalul e finalist la categoria „Investiții și infrastructură medicală” a uneia dintre cele mai importate competiții care radiografiază sistemul de sănătate din România.

Pentru conducerea spitalului, calificarea în finala Romanian Healthcare Awards 2026 este o recunoaștere a progreselor făcute pentru îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților. Lorena Ion atribuie acest rezultat investițiilor realizate de Primăria Oravița și subliniază că dezvoltarea unității medicale trebuie să continue.

„Acest rezultat se datorează investițiilor realizate de Primăria Oravița care contribuie la dezvoltarea spitalului și la îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți. Este important să continuăm pe acest drum pentru ca oamenii din oraș și din localitățile învecinate să beneficieze de servicii medicale cât mai bune aproape de casă”, a declarat managerul Spitalului Orășenesc Oravița pentru Express de Banat.

Dincolo de clădiri și dotări, Lorena Ion aduce în prim-plan personalul spitalului, căruia îi atribuie un rol esențial în progresele unității.

„În spatele fiecărui progres se află echipa spitalului, oameni care își fac meseria cu responsabilitate și dedicare zi de zi pentru sănătatea comunității. Sănătatea nu înseamnă doar investiții în clădiri și aparatură, ci înainte de toate investiții în oameni”, a subliniat aceasta.

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Managerul spune că aceasta este direcția pe care spitalul își propune să o urmeze în continuare: investiții în infrastructură și în oamenii care asigură îngrijirea pacienților din Oravița și din localitățile învecinate.

Spitalul Orășenesc Oravița s-a calificat în finală cu proiectul „Sănătate mai aproape: investiții care reconstruiesc accesul medical în Banatul Montan”. În aceeași categorie se află proiecte ale spitalelor județene din Bistrița, Cluj și Mureș, ale Institutului „Marius Nasta”, dar și investiții prezentate de Dăruiește Viață și MedLife Medici’s Timișoara.

Romanian Healthcare Awards este o competiție națională care recunoaște inițiativele și rezultatele din sistemul medical românesc. Ajunsă la a șasea ediție, competiția a avut în acest an un juriu internațional cu membri din zece țări, care a evaluat candidaturile pentru patru distincții ale anului și șase categorii de proiecte.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 22 octombrie, în cadrul ROHO Romanian Hospital and Healthcare Convention.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/