Octavian Benga mai așteaptă un fotbalist de calitate la ASU Poli

ASU Politehnica a disputat și e primul meci de verificare, câștigat cu 5-1 cu echipa de Liga a IV-a Timiș, Pobeda Dudeștii Vechi. Meciul a fost în mare parte la discreția alb-violeților, care au lotul aproape conturat, deși Benga mai așteaptă o surpriză!

Scorul pe sinteticul de la Baza 2 l-a deschis Mera în minutul 10, cu un gol cu capul. Boboiciov a egalat pentru Pobeda în minutul 22, dar până la pauză, Poli a mai dat două goluri. Mai întâi, Sofran, în minutul 34, apoi, prin Săulescu în minutul 45. În repriza a doua, timișorenii au mai înscris de două ori, când au profitat de neatenția din defensiva Pobedei. Axente a marcat în minutul 72, iar apoi, scorul final l-a stabilit Manea în minutul 75. ”Bulgarii” au avut reproșuri pentru arbitri, iar la un moment dat, vali Grigore s-a încăierat cu Scutaru, după ce Dorea l-a faultat pe un tânăr de Dudeștii Vechi.

ASU Politehnica Timișoara: Murariu, Sofran, Mera, Scutaru, Coroiu, Codrea, Ignea, Săulescu, Navas, Godin, Pop. Au mai intrat: Contra, Borbei, Jurj, Coadă, Vidrăsan, Cherecheș, Dros, Vasile, Trip, D. Radu, Manea, Axente.

Pobeda Dudeștii Vechi: Lascu, Matei, Mirciov, Pricop, Vlad, Briciu Vasilcin, Rusu, Boboiciov, Grigore, Novac. Au mai intrat: Bona, Ciocan, Ciocani, Tranculov, Budur, Halal, Colompar, Kalapiș.

Benga a fost mulțumit de prestația echipei sale. ”Sunt mulțumit, am făcut două echipe. I-am amestecat pe jucători, nu suntem încă titulari sau rezerve. Pleacă cu șanse egale. De aceea am mixat. Sunt mulțumit de efort după o săptămână destul de grea. S-a văzut și puțin oboseala. Mi-aș fi dorit mult mai mult de la anumiți jucători, dar trebuie să înțelegem că avem și câțiva jucători noi care trebuie să se încadreze în cadrul lotului, să se adapteze la cerințele echipei. Îi felicit pentru săptămâna care s-a încheiat, pentru că s-au pregătit exemplar și nu am ce să le reproșez”, a declarat antrenorul.

Spaniolul Navas va rămâne la echipă, după ce venise în probe, la fel ca Liviu Godin, atacant de 19 venit, venit de la Gloria Buzău și format la Sport Team București. Jucătorul din Ghana dorit de Benga nu va veni, din cauza problemelor cu actele. ”Sunt jucători cu care mi-am dorit să completez lotul. Nu pot avea o imagine foarte clară, pentru că randamentul lor nu e foarte ridicat. Mai au nevoie să se adapteze la oraș, la cerințele echipei, la temperatură. Mă refer la jucătorul spaniol, care vine dintr-o zonă mai caldă. Cu siguranță, cu timpul evoluțiile lor vor fi mai bune și sper să-i încadrăm cât mai repede și să formăm un grup unit, ca în tur. Pentru că unitatea grupului a dus la rezultate pozitive. Cei doi sunt ca și semnați, mai urmează ultimele detalii contractuale”, a explicat antrenorul.

Artiom Zabun va fi împrumutat la CSM Focșani, iar Călin Popescu va rămâne la Sepsi. ”A fost dorința celor de la Sepsi să-l recupereze. Am primit puțin cam târziu informarea, pentru că îmi era mult mai simplu din decembrie, să caut dublură pe acel post de juniori. Ne-am mișcat destul de repede. Nu e nicio problemă, vom găsi soluții în acea zonă”, a precizat Benga despre acest aspect.

Antrenorul născut la Reșița mai speră la încă un transfer. ”Se mai poate să apară un jucător bun, dar nu vreau să vorbesc. Vom afla luni sau marți dacă îl vom luat. În proporție de 99%, lotul este acesta. Poate să mai fie o venire și o plecare. Dacă vine acel jucător, pleacă unul. De la mijloc în sus”, a mai adăugat Benga.

Poli intră de luni în regim de cantonament. Sâmbăta viitoare urmează alt amical cu echipa din Ghiroda.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/