Achiziții importante! CSM Lugoj are un obiectiv ambițios în noul sezon în care evoluează din nou în Europa

suporteri csm lugoj
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Singura reprezentantă a sportului timişean în cupele europene, CSM Lugoj, este aproape de a finaliza campania de achiziții.

Echipa de volei a CSM Lugoj se va baza şi în acest sezon pe un mix între jucătoarele din România şi cele din străinătate, în încercarea creionării unui lot cu care să obţină clasarea în primele patru formaţii ale campionatului. Obiectiv cu care va aborda sezonul 2022 – 2023, la care se adaugă un parcurs cât mai lung în Europa, chiar dacă tragerea la sorţi nu pare atât de favorabilă, şi încercarea de a intra în Final Fourul Cupei României.

În acest sezon, Lugojul va fi o „multinațională”, după ce clubul a realizat transferuri din trei țări diferite până acum, Bulgaria, Serbia şi Moldova. Primele nume importante care au ajuns la Lugoj însă sunt două românce, componente ale echipei naţionale, Ramona Rus şi Daiana Roman, care revin la clubul ce le-a lansat în marea performanţă. Ramona, care joacă pe postul de secund, vine de la CS Medgidia, iar Daiana, centru, ajunge la Lugoj de la CSM Volei Alba Blaj. Tot un nume important care vine în acest an la Lugoj, dacă şi negocierile cu clubul de unde vine vor fi finalizate, este Marina Cojocaru, un coordonator de 30 de ani, care a mai jucat la Medgidia şi Bacău.

Transferurile internaţionale încep cu liberoul Silvija Popovic, care a ales să continue pentru încă un sezon alături de CSM Lugoj, urmând să fie şi căpitan de echipă în campionatul viitor. Numele noi din străinătate, ce vor fi prezente din toamnă la Lugoj, încep cu Aliona Martiniuc, care este din Republica Moldova și joacă pe postul de universal. Martiniuc are 31 de ani, 1,86 cm și are un palmares impresionat, evoluând în carieră la echipe din Turcia, Polonia, Coreea de Sud, Japonia și Rusia, la Tulitsa Tula, de unde a şi ajuns în România. Postul de coordonatoare va fi acoperit de către sârboaica Tanja Grbic, o jucătoare experimentată de 34 de ani, 1,78 m, care în Franța a fost desemnată cea mai bună ridicătoare din campionat, după ce a jucat la Pays d’Aix Venelles.

untitled design set 970x90 px

Tot din Serbia vine la CSM Lugoj cea mai bine cotată jucătoare, Sara Lozo, care are 25 de ani și a jucat ultima dată la Proton Saratov, în Rusia. Este titular al naţionalei Serbiei şi a mai jucat în Turcia, Kazahstan și Serbia, iar în cariera a primit distincții pentru cel mai bun serviciu, cea mai bună extremă sau cea mai bună primire. Ultimul transfer perfectat din străinătate, pentru moment, este din Bulgaria. Veronika Bezhandolska are 1,90 m, joacă pe postul de centru și va împlini în august 30 de ani. A câștigat campionatul și cupa în Israel cu Maccabi Haifa, sezonul trecut, și a mai jucat în Bulgaria, Ungaria și Cehia, campionate în care a fost desemnat cel mai bun centru.

Alături de CSM Lugoj vor continua Simina Străchinescu, Adriana Rotaru, Andreea Gemănariu și Georgiana Popa, iar oficialii mai poartă discuţii pentru acoperirea a două posturi, fie cu jucătoare de perspectivă din România, fie prin transferuri internaţionale.

CSM Lugoj va debuta în campionat pe propriul teren, în luna octombrie cu Rapid Bucureşti, în timp ce în Cupa României prima dublă este cu CS Dacia Mioveni.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/