O comună din Timiș trece la energie din apă geotermală

apa geotermala

O comună din Timiș vrea să producă energie din surse regenerabile. Aproape 100 de clădiri vor fi încălzite cu ajutorul apei geotermale.

Comuna Lovrin a accesat 9 milioane de lei prin Programul Operațional Infrastructură Mare pentru valorificarea energiei geotermale pentru proucerea agentului termic de încălzire și apă caldă de consum.

Studiile au arătat că în subteranul comunei există resurse consistente de apă geotermală la o temperatură de 60 de grade Celsius. Încă din 1980 aici a fost realizată o conductă de transport a apei termale și un foraj de mare adâncime. Infrastructura este însă învechită acum.

„Pierderile în sistemul existent sunt însemnate, în mare parte din cauza vechimii și stării precare a echipamentelor și utilajelor tehnologice, dar și a conductelor de transport și distribuție a agentului termic. Conductele de transport a apei geotermale de la forajul de exploatare către centrala termică sunt amplasate suprateran sau în canal termic, fără termoizolație, fiind montate în anul 1980. Conductele de distribuție a energiei termice sunt amplasate în canale termice, inundate și fără a fi termoizolate corespunzător, fiind parțial realizate din conducte de oțel, montate în anul 1980 și parțial din conducte de polietilenă pentru apa potabilă, montate în anul 2014. Utilajele și echipamentele tehnologice amplasate în centrala termică sunt uzate și depășite din punct de vedere tehnologic, fiind în mare parte nefuncționale, agentul termic primar fiind transportat direct în rețeaua de distribuție a energiei termice”, aflăm din caietul de sarcini.

Odată implemetat proiectul, aproape 100 de clădiri vor fi încălzite cu ajutorul apei geotermale. Vorbim despre imobile publice, ale agenților economici, dar și locuințe.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Se va realiza o conductă de transport a apei getermale de la foraj la centrala termică, se va repara clădirea centralei termice și se va echipa cu utilaje, se va moderniza rețeaua de distribuție a energiei termice și se va construi o conductă de transport a apei geotermale uzate.

„După implementarea proiectului, o mare parte din energia termică necesară la nivelul localtății va fi produsă local, utilizând surse regenerabile mai puțin exploatate și se vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră pe raza localității, având în vedere înlocuirea sistemelor tradiționale ce utilizează în mare parte conbustibili fosili. Astfel, beneficiarul și consumatorii propuși benficiind direct, iar întreaga comunitate lcoală beneficiind indirect de rezultatele acestui proiect”, se mai arată în documet.

Lucrările sunt programate să dureze 6 luni. Firmele interesate se pot înscrie la licitație până în 3 iulie.

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/