Nica demarează săptămâna aceasta procedurile pentru excluderea lui Popoviciu, Roman și Nasleu din PNL

Conducerea liberalilor timișeni se reunește joi ca să demareze procedurile de excludere din rândul filialei a consilierilor județeni Alin Popoviciu și Călin Roman, dar și a fostului consilier personal al lui Nicolae Robu, actual șef al societății Piețe SA, Ionuț Nasleu. 

Alin Nica invoca „proceduri statutare” în ceea ce privește excluderea celor doi consilieri județeni care au refuzat să se retragă de pe funcții după câștigarea alegerilor locale, înainte de depunerea jurământului.

CITEȘTE ȘI: Scandal în PNL Timiș, după ce Nica a demarat marea curățeni a listei de consilieri județeni. Popoviciu: „Răzbunarea asta e arma prostului”

„Procedura statutară e un pic mai lungă. Presupune ca organizația locală în care este membru să îl excludă, iar abia apoi noi trebuie să validăm decizia în BPJ. Persoana respectivă are cale de atac la Comisia de Arbitraj, aici la noi, sau la Camera de Arbitraj, la nivel național. Și toate aceste proceduri iau timp.”, declara Alin Nica în 19 octombrie. 

Codul Etic al PNL prevede normele pe care fiecare membru de partid „consimte să le respecte și să le aplice în activitățile și acțiunile inițiate și desfășurate în cadrul partidului și în afara lui”. 

Astfel, potrivit art. 10 din document, membrul PNL care în decursul timpului a suferit condamnări penale, a desfășurat activități economice veroase dovedite prin sentințe judecătorești sau a colaborat cu fosta Securitate ca poliție politică, nu va putea accede în funcții de conducere în structurile partidului precum și în funcții sau demnități publice la nivel central sau local (parlamentari, miniștri, secretari de stat, prefecți, primari etc.)”. 

Pe de altă parte, art. 23 prevede că: „Atât în mass-media, cât și în public, membrul PNL va susține și va prezenta linia partidului, nu va face declarații care să dăuneze intereselor și/sau imaginii partidului, liderilor săi sau a oricărui membru al formațiunii noastre.”

În 5 octombrie, Alin Nica afirma că i-a cerut lui Călin Roman să se retragă de la CJ Timiș din cauza imaginii pe care a creat-o în campania electorală „cu ce a scris presa despre trecutul domniei sale”, iar lui Alin Popoviciu, Nicolae Bitea și Cosmin Buboi pentru că „(…) au fost identificați clar pe lista de consiliu județean cu epoca Robu.”

Bitea și Buboi au renunțat de bunăvoie la mandate. Bitea este director la STPT, iar Buboi este șef la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timiş.

Ionuț Nasleu este propus de Alin Nica pentru excludere, în urma unor declarații denigratoare făcute de șeful de la Piețe SA la adresa mai multor demnitari.

CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz așteaptă demisia de onoare a lui Ionuț Nasleu, după ce l-a făcut homosexual

Excluderea din partid poate fi contestată de cei vizați în cadrul mai multor foruri. Liberalii vor fi declarați oficial excluși din partid după epuizarea tuturor căilor de atac.