Nelu Popa: Miclău ar fi putut să tacă din gură! Dunca a vorbit despre ce au făcut clanurile de afaceriști!

Primarul Reșiței, prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, a intervenit brusc în dialogul tăios dintre edilul-șef PNL din Herculane și omul de afaceri Romeo Dunca, candidatul partidului pentru șefia Consiliului Județean!

Nelu Popa, care a promis că va sta în spatele lui Dunca în campania electorală pentru a-l ajuta să ajungă președinte de CJ, a intervenit pentru a aplana din start ceea ce ar fi putut fi un scandal în interiorul PNL. Popa a fost împreună cu Dunca atunci când omul de afaceri s-a arătat îngrozit de ceea ce a văzut în Herculane. În mod special în proximitatea gării. Primarul Reșiței susține că Dunca nu l-a atacat în niciun caz pe Cristian Miclău prin comentariile făcute, așa cum edilul de pe Cerna a interpretat reacționând dur la adresa colegului său de partid.

„Eu am fost cu Dunca în acest periplu prin județ și ne-am oprit în gară la Herculane pentru că nu am mai avut timp să trecem și pe la Primărie, să ne întâlnim cu colegul nostru Cristian Miclău. Ce am vrut noi să scoatem în evidență a fost faptul că în jurul acelui monument istoric de clasă A, Gara Băile Herculane, s-au dat autorizații pentru o grămadă de «mizerii» de chioșcuri, langoșerii, shaormerii, buticuri, vulcanizări cu o grămadă de cauciucuri pe marginea drumului, construcții parazitare. Autorizațiile pentru astfel de construcții au fost eliberate înainte de a veni Cristi Miclău la Primărie, iar responsaabili pentru punerea lucrurilor pe făgașul normal sunt Consiliul Județean și Direcția de Cultură a Județului Caraș-Severin. Cele două instituții ar fi putut să anuleze autorizațiile de construcție, în cazul în care ele exită, eliberate de primarii de dinainte de mandatul colegului nostru”, a comentat Nelu Popa.

Primarul Miclău ar fi trebuit să tacă, susține Popa, acesta găsindu-i colegului său chiar circumstanțe atenuante pentru că a stat cu mâinile în sân, făcându-se că nu observă anumite peisaje scandaloase din orașul-stațiune pe care îl conduce deja de patru ani. „Probabil, Miclău nici n-a avut curajul să facă așa ceva, dar nici nu avea dreptul. Legea nu permite ca un primar să anuleze o autorizație de construcție eliberată de primarul de dinaintea lui. Acolo sunt niște clanuri de afaceriști cu care este foarte greu de luptat, care pot pune în pericol, fizic, chiar, familia persoanei care ar proceda așa. Eu știu cât am avut de luptat și de suferit în Reșița și, atunci, ce să mai vorbim de un oraș precum Băile Herculane?! Colegul meu Miclău ar fi putut să tacă din gură!”, a mai afirmat Popa.

CITEȘTE ȘI:

Romeo Dunca, oripilat de dezastrul de la Herculane! „Diamantul e acolo, doar că îi acoperit cu noroi!”

„În timp ce stațiunea Băile Herculane era ajutată să dispară de pe hartă, domnul Dunca avea alte preocupări domestice!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/