Moldomin S.A. – de la 5.000 de angajaţi la insolvenţă. Ce a dus la declinul minei de la Moldova Nouă?

Moldomin S.A. Moldova Nouă, companie minieră din România, înființată în 1965, ajunge de la un loc fruntaş în producţia de concentrat de cupru din țară la o adevărată paragină în care nimeni nu mai îndrăznește să investească, redeschiderea exploatării miniere fiind astăzi doar un subiect reîncălzit cu ocazia diferitelor seturi de alegeri.

La împlinirea a mai bine de zece ani de la falimentul Moldomin S.A., Laszlo Bencze, fost inginer în cadrul companiei miniere din zona Clisurii Dunării, a povestit, pentru expressdebanat.ro, ce anume se afla odată în locul peisajului dezolant de astăzi, dar mai ales câți oameni își câștigau traiul de zi cu zi în anii 1985-1987 – perioadă cunoscută ca vârf al dezvoltării:

„Activitatea de exploatare a început în 1965. La început se exploata numai zăcământul din subteran, ori asta însemna trei exploatări: Florimunda, Suvarov și Vărad. Societatea a produs concentrat de cupru, pirită și magnetită. Toate acestea se prelucrau la fosta uzină de preparare, care, acum, este ecologizată – Uzina 1. Între anii 1985-1987, lucrau undeva la 5.000-6.000 de oameni, perioada fiind cunoscută ca vârf al dezvoltării. În 1981 s-a mers pe ideea exploatării de suprafață, valorificarea zăcămintelor sărace de banatită – minereu specific de suprafață. De asemenea, s-a încercat și separarea molibdenului din concentratul de cupru prin 1988-1989, dar a funcționat foarte puțin pentru că era costisitor. După Revoluție, s-a început distrugerea industriei românești. Nu mai aveai unde să prelucrezi concentratul de pirită care mergea, de fapt, la Turnu Măgurele și se producea acolo acid sulfuric, folosit pentru îngrășământ. Magnetita era pentru obținerea fierului. S-au distrus uzinele de fier. Nu a mai fost economic să produci concentratele acestea și atunci am produs doar concentratul de cupru care mergea mai departe la metalurgie și din el se obțineau derivatele. Din păcate, activitatea de producție s-a oprit în 2006, atunci când încă mai erau angajate vreo 700 de persoane, ulterior acestea fiind disponibilizate”.

Politizarea excesivă a funcțiilor de conducere și cum a ajuns România să-și închidă minele de dragul aderării la Uniunea Europeană

Atunci când vine vorba despre sistarea activității Moldomin S.A. nu se poate vorbi despre o singură cauză, ci despre un complex de factori, însă nicidecum nu poate fi adusă în discuție incapacitatea societății de a se susține singură din punct de vedere financiar, statul nemaifiind nevoit să subvenționeze producția în situația în care prețul de producție era mai mic decât marfa vândută:

„Unul din factorii care a condus la sistarea activității minei, în decembrie 2006, are legătură cu tratativele dinaintea aderării la Uniunea Europeană. În momentul în care s-a negociat preaderarea, s-a făcut o înțelegere cu Banca Mondială, cu organismele internaționale, prin care s-a spus că depozitele de deșeuri rezultate trebuiau închise la toate unitățile miniere. Având aici iazul de decantare, acesta a fost trecut la deșeuri periculoase. Și-au luat cumva angajamentul că ele vor fi închise în 2006. Nu mai aveai unde să duci sterilul. Era chestiunea că nu mai puteai primi acordul de mediu pentru funcționare. Trebuia atunci să te apuci, să faci o nouă investiție, care să fie conformă. Acest lucru presupunea o altă locație, cu folie dedesubt etc. În principiu, unul dintre angajamentele noastre, ca țară, a fost că vom închide aceste depozite. Dintr-o greșeală a cuiva, și Moldova Nouă, mai exact, iazul, a fost inclus acolo. Părerea mea este că și Banca Mondială a avut un program: închiderea minelor, refacerea mediului și refacerea socio-economică. Noi, românii, am aderat la acest program care se baza pe un împrumut, cu dobândă mică, de la Banca Mondială, dar pentru închiderea minelor. Noi nu am înțeles bine care mine. Am dat înainte și le-am închis pe toate, deși erau unele care puteau fi retehnologizate, făcute profitabile. Erau anumite materii care îți trebuiau ca țară. Noi importăm acum cupru din te miri de unde. Prețul îl stabilește acela care vinde. Prețul de producție îl aveam și noi destul de scăzut. Prețul la bursă era mare la cupru, la metal și îți permiteai. Ei bine, noi am aderat la acel program al Băncii Mondiale și, frumos, ne-am apucat să închidem minele fără nicio noimă. O retehnologizare, cu utilaje performante, mai puțin consumatoare de energie, scădea într-adevăr numărul locurilor de muncă, dar creștea rentabilitatea. Trebuia mers cu acest ciclu până la capăt. Adică: exploatezi, prelucrezi, te duci în metalurgie cu el, faci o fabrică metalurgică aici, pentru că tot ai fluxul până acolo, și, eventual, o fabrică de cupru. Asta însemna plus valoare, însă noi vindeam un produs intermediar”.

Incompetența celor ajunși în funcții-cheie și sindicaliștii

Faptul că, după anul 2000, tot mai multe persoane fără expertiză în gestionarea situației delicate a mineritului au ajuns în vârf, acest lucru a făcut ca încet, încet toată munca de altădată să se ducă pe apa sâmbetei:

„Politizarea excesivă, după 2000, a funcțiilor de conducere reprezintă un alt alt factor al declinului. Prin numire politică, meritocrația n-a mai existat. Lipsa de cunoștințe și de management al conducătorilor a dus încet totul în colaps. Sindicatele, de asemenea, au tras totul în jos. După Revoluție, sindicatele nu și-au înțeles menirea. În sindicate au intrat toți prăpădiții, toți cei care numai de lucru nu erau buni, dar erau tari în gură. Efectiv, s-a creat o structură paralelă. Exista conducerea administrativă a Moldomin S.A. și exista, în paralel, o conducere cu funcții similare, în sindicat. Avea un lider de sindicat salariul cât cel al directorului general. Și era plin de ei. Mereu veneau cu drepturi exagerate. În loc să pompezi acei bani în retehnologizare, reutilizare, noi i-am dat așa…”.

Moldomin S.A – în 2006

Este bine-cunoscut faptul că, în 2006, peste activitatea de exploatare a companiei miniere de la malul Dunării se trage cortina. Un an mai târziu, speranța repornirii lucrurilor este dată de un investitor, fiind făcute chiar mici rectificări pentru punerea la punct a fluxului. Din păcate, eforturile au fost în zadar și așa ajunge unul dintre cei mai mari producători de concentrat de cupru din țară să cunoască falimentul, în noiembrie 2010, respectiv termenul de insolvență (prin firma lichidatoare RTZ&Partners):

„Intri în insolvență când nu poți să-ți mai faci plățile către foștii tăi furnizori de materiale, când nu poți achita dările locale, împrumuturile bancare etc . Îți declari insolvența, ți se numește un lichidatorul judiciar, iar sarcina acestuia este de a căuta fie un investitor, fie să valorifice activele pe care le mai ai, prin vânzare, și atunci se achită datoriile în ordinea în care au apărut”.

• Tweet
• Pin It