Managerul lui Dinamo încătuşat la Caransebeş, exclus pe viață din voleiul românesc!

Jandarmii şi poliţiştii care s-au pus în genunchi în faţa oficialului clubului MAI şi au muşamalizat un ultraj evident nu l-au mai putut salva pe Dan Drăguşin, eliminat din volei de Comisia de Disciplină.

 

Dan Drăguşin, managerul echipei masculine de volei Dinamo Bucureşti, a venit beat la meciul cu Banatul Caransebeş, din 7 martie, din Sala Polivalentă „Victoria”, şi a făcut un scandal monstruos. Nu s-a rezumat însă la atât! Odată ieşit din sală, a sărit la bătaie. Pentru că nu i-a fost permis să se bată cu suporterii caransebeşeni, aşa cum fac huliganii adevăraţi, i-a tras de uniforme şi i-a întins pe jos pe oamenii legii. Nu a fost pus la punct decât după minute bune, timp în care jandarmii şi poliţiştii au fost pur şi simplu umiliţi de ofiţerul care reprezintă clubul Dinamo. Înainte să fie pocniţi de Drăguşin, jandarmii l-au pus la pământ şi încătuşat. Aşa a fost transportat la secţia de poliţie, unde totul s-a rezolvat ca între colegi. Cu un avertisment!

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Volei a dat o palmă grea Jandarmeriei cărăşene în şedinţa de la începutul lunii mai. Cei care conduc destinele voleiului românesc nu au muşamalizat nimic din ceea ce s-a întâmplat la Caransebeş şi au dispus „excluderea din activitatea voleibalistică” a lui Dan Drăguşin, sancţiune luată în baza art. 31 punct 3) din Regulamentul de Disciplină. O decizie drastică, dar firească, atât timp cât Drăguşin nu e la prima ieşire de tip huliganic. El a scăpat însă de dosarul penal pe care oamenii legii din Caraş-Severin au considerat că nu e necesar să-l întocmească. Doar nu omorâse încă pe nimeni!

CITEŞTE ŞI: 

SCANDALOS. Comportamentul huliganic al managerului lui Dinamo, ofițerul Dan Drăguşin, muşamalizat de oamenii legii din Caraş-Severin!

MIZERABIL. Jandarmii, în genunchi în fața managerului huligan de la Dinamo!

Manager dinamovist, încătușat la Caransebeș. Dă declarații la Poliție după ce a înjurat publicul și jandarmii!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/