„Mă deranjează că am dat bani pe un sondaj de toată jena! Evident, eu am ieșit cel mai corupt!“

Primarul Caransebeșului Felix Borcean spune că senatorul Marcel Vela a avut un interes în Primăria Caransebeș încă de la bun început, deși și-a dorit continuitate, după cum declara în campanie. Dovadă ar sta și sondajul de opinie pe care l-a comandat PNL și care s-a realizat doar în Caransebeș, deși s-a specificat clar de la centru că se va organiza în toate municipiile din țară unde sunt primari liberali până la sfârșitul lui 2018. Lui Nelu Popa de la Reşiţa nu i-a păsat de acest sondaj și nu i s-a impus organizarea și susținerea financiară a lui, declară primarul Borcean.


Edilul spune că sondajul nu este relevant și partidul a picat testul de imagine după ce sondajul a fost realizat pe 400 de repondenți, iar întrebările au fost vădit părtinitoare.

„La Reșița de ce nu s-a făcut sondaj? De ce nu s-a respectat această decizie care avea termen de îndeplinire finele anului trecut? Doar în Caransebeș, și nu mă deranjează că s-a făcut, ci că am dat banii pe acel sondaj, pe care-l consider de toată jena, care a costat aproape 19.000 de lei și mi se par întrebările părtinitoare. Evident, eu am ieșit cel mai corupt, cel mai indolent. E evident care e scorul sondajului dacă-l faci după doi ani de mandat al meu și întrebările făceau referire și la Marcel Vela!”, a menționat Felix Borcean.

Edilul spune că toate aceste fapte l-au ambiționat și nu a putut să tacă sau să rămână indiferent, astfel că întărește ideea că el nu-și dorește o ascensiune politică fulminantă, însă consideră că 4 ani la Primărie nu este suficient să își ducă la bun sfârșit proiectele și va vedea în ce manieră își propune să mai candideze pentru următorul mandat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/