Președintele Consiliului Județean Timiș e invitat să intre în asocierea care dezvoltă cel mai mare domeniu schiabil din România!
Cei trei șefi de administrații publice din Caraș-Severin și Timiș s-au întâlnit astăzi, la Timișoara, unde au discutat despre intrarea Consiliului Județean de pe Bega în asocierea Primăria Reșița – Consiliul Județean Caraș-Severin – Primăria Văliug, cu diferența de bani necesară realizării unui domeniu turistic în zona Semenic – Gărâna – Văliug – Crivaia.
“Banatul montan cere sprijinul Banatului de câmpie pentru realizarea Domeniului turistic Semenic. Din istoricul stațiunii Semenic rezultă că 75% dintre turiștii care aleg această zonă provin din regiunea de Vest, cu o mare preponderență din județul Timiș. Astfel, astăzi, împreună cu echipele reunite ale Primăriei Reșița, Consiliului Județean Caraș-Severin și Primăriei Văliug, am avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și echipa sa, în cadrul căreia am prezentat proiectul, finanțarea deja obținută, precum și pașii care trebuie urmați pentru a putea finaliza această investiție. Totodată, am propus Consiliului Județean Timiș să intre în această asociere și să sprijine realizarea proiectului.”, a declarat Nelu Popa.

Edilul-șef al Reșiței, inițiatorul acestui proiect de mare anvergură, spune că e o perioadă în care marile investiții se realizează prin asocieri regionale și că domeniul turistic Semenic va aduce beneficii substanțiale atât pentru Caraș-Severin, cât și pentru Timiș.
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a adăugat că, pe lângă cei 137 de milioane de lei, obținuți de la Ministerul Economiei în mandatul colegului său Radu Oprea, există o diferență semnificativă pe care trebuie să o suporte UAT-urile care se află în această asociere.
“De aici discuțiile cu CJ Timiș. Discuțiile au fost constructive și cred că se poate ajunge la un deznodământ fericit. Cu mențiunea că mi-aș fi dorit ca actualul Guvern să ofere același nivel de sprijin precum Executivul precedent și poate, în felul acesta, nu ar fi fost nevoie să găsim soluții creative de asociere. În ciuda tensiunilor politice din această perioadă, atât eu, cât și primarul Ioan Popa, încercăm să avem o atitudine constructivă pentru binele Reșiței și al Banatului de Munte.”, a precizat Hurduzeu.
