Laura Codruța Koveşi a intervenit în cazul polițiştilor acuzați că au omorât un om în bătaie!

Avocatul celor doi poliţişti judecaţi pentru că ar fi omorât un bărbat după ce l-au bătut crunt, cu scheme de karate, în postul de poliţie, a făcut acuzaţii grave în sala de judecată de la Tribunalul Caraş-Severin înainte de pronunţarea instanţei.

Bogdan Papuzu şi Cosmin Militaru, agenţi de poliţie în cadrul posturilor de poliţie Stoina şi Căpreni, judeţul Gorj, vor afla la finele acestui an sentinţa în dosarul în care sunt acuzaţi pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav. Instrumentat iniţial de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, dosarul a fost preluat de procurorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimis spre judecare Tribunalului Caraş-Severin.

Nicolae Druţu, de 48 de ani, a decedat în 18.11.2008, după o noapte desprinsă parcă din filmele americane. Iniţial, anchetatorii l-au învinuit pentru moartea bărbatului, una survenită din cauza loviturilor aplicate cu bestialitate, pe patronul unui local în care victima intrase prin efracţie, un anume Pârjol. Dat pe mâna oamenilor legii, Druţu a fost condus la postul de poliţie, unde ar fi fost bătut cu o cruzime ieşită din comun de către poliţiştii Bogdan Papuzu şi Cosmin Militaru. A doua zi, omul a căzut lat, nu înainte să mai primească vreo două nuiele pe spate de la un trecător, Nicolae Popa, care îl pedepsise astfel pentru faptul că-şi pierduse minţile şi nu-i putea înţelege gesturile. Deoarece risca să înfunde puşcăria, patronul localului în care intrase victima s-a dus OTV, la Dan Diaconescu. Aşa s-a aflat la Bucureşti de cazul de la Gorj, care se îndrepta, după cum arată procurorii acum, nu spre o muşamalizare, ci, mai grav, spre tragerea la răspundere a unor persoane nevinovate şi absolvirea de vină a adevăraţilor autori ai faptei. „Cercetarea la faţa locului nu a inclus şi sediul postului de Poliţie Stoina”, au reţinut procurorii în rechizitoriu.

CITEŞTE ŞI: ŞOCANT. L-au bătut crunt cu scheme de karate în postul de poliţie până l-au omorât! Vezi aici filmul cutremurător al avenimentelor!

SENZAŢIONAL! Dan Diaconescu îi trimite în puşcărie pe poliţiştii care au omorât în bătaie un om cu scheme de karate!

 

Avocata Adriana Puşcaş, care îi apără în faţa legii pe cei doi poliţişti, aflaţi încă în activitate, a făcut acuzaţii grave în sala de judecată, înainte de pronunţarea sentinţei, în sensul că Militaru şi Papuzu riscă să fie condamnaţi din cauza presiunii mediatice, fără însă să existe probe certe împotriva clienţilor săi. Mai mult decât atât, acestor presiuni mediatice i-ar fi cedat şi actuala şefă DNA, Laura Codruţa Koveşi, la acea vreme procurorul general al României. „Pârjol, un om ce are vreo 15 magazine prin localitatea Stoina, s-a dus la OTV să facă presiuni mediatice. Urmare a presiunilor mediatice făcute de către Pârjol, există la dosarul cauzei o rezoluţie a procurorului general Laura Codruţa Kovesi, din 16 iunie 2009, în care ancheta este luată de la Gorj şi dată procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Din momentul acela, aceşti procurori i-au chemat la audieri pe cei doi şi i-a învrăjbit pe unul împotriva altuia. Au fost manipulaţi într-un mod urât să se acuze reciproc. Toate astea s-au întâmplat datorită presiunii mediatice exercitate de un post de televiziune”, a afirmat în timpul pledoariei avocata Adriana Puşcaş. Instanţa a rămas în pronunţare.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru alte amănunte despre cazul poliţiştilor acuzaţi de omor!

Comments

  1. bts says:

    Dar cine ascultă aiurelile acestei babe-avocat?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/