După ani de tăcere, filiala municipală a UNPR Reșița s-a trezit! În prag de alegeri, de altfel, mai toate partidele sunt conștiente de faptul că trebuie să fie vizibile și își amintesc că trebuie să își facă datoria față de reșițeni.
Gheorghe Jenar, președinte al UNPR Reșița, ține să clarifice votul celor doi aleși locali ai partidului care se află în Consiliul Municipal al Reșiței, Florin Pascu și Dorin Turău. În caz că cineva se întreabă cine sunt cei doi și prin ce s-au remarcat în plen, răspunsul ar fi foarte simplu: prin nimic! Singurul care recent a fost în prim-planul așa-zisei politici reșițene este Dorin Turău, care a ieșit în evidență nu prin activitate, ci prin scandalul cu președintele ADI Acvabanat, Daniel Surdu.
CITEȘTE ȘI: Scandal între consilieri! „Nu fac nimic?! Ba da, îl dau în judecată!”
Pe aceeași linie, Gheorghe Jenar, președintele organizației municipale a UNPR, ține să îi atragă atenția liberalului Ioan Popa pentru că a îndrăznit să le ceară consilierilor să modifice o lege locală, care aduce impozite mai mari reșițenilor și descurajează în același timp mediul de afaceri și așa inexistent în municipiu. Fără să folosească numele liberalului, Jenar face doar referire la acesta, numindu-l „posibil candidat”.
„Dorim să explicăm azi poziția noastră referitor la stabilirea impozitului pe clădiri, taxă pe care am votat-o prin consilierii noștri în CL Reșița. Unul din candidații deja declarați la Primăria Reșița ne-a atras atenția asupra cuantumului exorbitant al impozitului pentru clădirile nerezidențiale, votat în consiliul local și care intră în vigoare pentru anul 2016. Nu dorim să dăm explicații posibilului candidat, să pună mâna să citească, dorim să le explicăm cetățenilor Reșiței că este o măsură corectă, menită să întărească instituțiile publice, așa cum a fost gândită de guvernul din 2015”, spune Gheorghe Jenar într-un comunicat de presă transmis astăzi redacției Express de Banat.
În continuare, UNPR face aceleași precizări ca Primăria Reșița, semn că alianța cu PSD încă funcționează bine în municipiul reședință de județ. „Marea schimbare apare pentru clădirile nerezidențiale în care se desfășoară activități economice, dar sunt în proprietatea persoanelor fizice și pentru care de acum este calculat un impozit tot de 0,2-1,3 la sută. Adică, dacă am o clădire în care funcționează un restaurant voi plăti impozit de agent economic, chiar dacă clădirea e înregistrată pe persoana fizică, pentru că o folosesc să obțin un profit, și nu ca să locuiesc în ea. Este o măsură foarte bună luată de guvernul din 2015 prin care populația onestă este apărată de o altă categorie de șmecheri: cei care susțin că au domiciliul prin restaurante sau clădiri de birouri, cu scopul evident de a se sustrage taxelor”, subliniază Jenar, care îi atrage atenția lui Ioan Popa că trebuie să aibă responsabilitate și să se documenteze înainte să bage în alertă populația cu „scenarii aiuritoare”.
Jenar, candidat la Primăria Reșița?
În plus, președintele UNPR le cere și locuitorilor să fie responsabili, iar modul în care își încheie ampla declarație de presă lasă loc de interpretare: „Toți reșițenii care cred că suntem pe o direcție bună pot să mă sprijine în acest demers”. Să fie comunicatul de atac și momentul de lansare a candidaturii lui Jenar la funcția de primar? Rămâne un mister! Cel puțin atâta vreme cât partidul nu și-a anunțat încă membrii marcanți care vor intra în competiția electorală.
Reamintim că, recent, președintele PNL Reșița, Ioan Popa, le cerea Primăriei și Consiliului Local Reșița să ia măsuri în sensul schimbării unei legi locale care îi taxează pe proprietarii de spații nerezidențiale. Asta, în urma unui studiu semnat de evaluatorul Grațian Dobre și dat publicității de cotidianul online Express de Banat.
CITEȘTE ȘI:
ABSURD. Mediul de afaceri, ruinat de o decizie a Consiliului Local. Impozit surpriză din 2016!