Intră la apă Hurduzeu, pe mâna lui Nicolae Miu Ciobanu?

Mai mulţi edili de orașe din Caraş-Severin s-au întâlnit ieri, din iniţiativa lor, cu președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, pentru a discuta problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale în relația cu societatea de apă-canal Aquacaraș.

Pentru că fiecare autoritate administrativ-teritorială întâmpină probleme, nu toate de aceeași natură, însă sunt probleme, s-a stabilit la finalul ședinței ca săptămâna viitoare primarii tuturor orașelor din Caraș-Severin să participe la o ședință cu directorul general al Aquacaraș, Nicolae Miu Ciobanu, și cu conducerea Consiliului Județean.

CITEŞTE ŞI: Directorul Aquacaraş taie un cartier de pe harta oraşului Oţelu Roşu!

Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, ne-a spus care au fost concluziile după discuţiile avute ieri, la Reşiţa, cu preşedintele Consiliului Judeţean.

„La ședință au participat alături de mine primarii din Anina, Bocșa și Moldova Nouă și viceprimarul Reșiței, Adrian Dacica. A fost o ședință de lucru care ar putea fi permanentizată pentru a cunoaște situația lucrărilor de introducere a rețelei de apă și canal în orașe, pentru că, spre deosebire de Caransebeș, care se află într-o situație fericită, sunt orașe precum Bocșa sau Anina unde există mari probleme cu efectuarea acestor lucrări. Sunt situații unde nici măcar nu s-au început lucrările, iar unii primari au proiecte finanțate pe PNDL și nu pot demara asfaltările, pentru că vor fi nevoiți să spargă”, a menționat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEŞTE ŞI: Cel mai mare preț la apă din România și rahat în curțile oamenilor! „Aquacaraș e stat în stat, conducerea să plece!”

Edilul a precizat că la Caransebeș problema cea mai usturătoare este calitatea apei, dar există și alte două probleme: fosta uzină de apă din cartierul Balta Sărată, pe care Aquacaraș dorește să o predea municipalității, și stația de epurare de la Jupa, pe care Aquacaraș nu poate să o administreze. Sunt două obiective care nu au rezolvată situația juridică și pentru care Felix Borcean cere rezolvare în ședința de săptămâna viitoare.

CITEŞTE ŞI: Primarul Felix Borcean, propunere-şoc pentru trezirea Aquacaraş: „Haideți să intrăm toţi în grevă și să nu mai plătim factura la apă!“

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/