Veste bună la Caransebeş, primită cu strigături

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Primarul Caransebeșului a dat o veste bună proprietarilor de case din cartierul Carboniferă. Felix Borcean s-a întâlnit ieri cu aceştia şi i-a informat că pot primi cu titlu gratuit terenul de sub locuință, care este în prezent în domeniul statului.   

Legea 231/2018 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar prevede că deținătorii terenurilor aferente locuinței pot solicita emiterea titlului de proprietate. Felix Borcean a venit însoțit de secretarul Primăriei, jurist Ana Bratu, care le-a explicat oamenilor ce acte sunt necesare pe lângă cererea adresată municipalităţii.

Vizita primarului Borcean vine după ce în urmă cu câteva zile senatorul Marcel Vela anunța pe pagina de Facebook despre condițiile de aplicare a Legii 231 și cum pot fi ajutați cei interesați. Mai mult, senatorul Vela a transmis locatarilor imediat după promulgarea legii că pot să înceapă demersurile, pentru că perioada de aplicare a legii este doar de 120 de zile, lucru menționat de către proprietara unei case chiar la întâlnirea cu Borcean.

„Noi am știut de legea asta de la începutul lui august. Dl Vela ne-a spus de ea, de atunci, iar dumneavoastră veniți abia acum să ne spuneți?”, a menționat o doamnă din mulțime.

STPT job 1000x200

Cei care pot beneficia de această lege trebuie să figureze în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale, apoi terenul trebuie să fie în proprietatea Statului Român și persoanele solicitante trebuie să aibă calitatea de proprietari ai construcțiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi.

Oamenii au înțeles că trebuie să se grăbească cu întocmirea dosarului, Ana Bratu spunându-le că sunt bineveniți în cabinetul său, la primărie, pentru informații suplimentare pe baza actelor de proprietate.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/