INTERVIU cu N.D. Vlădulescu

Într-un oraș cu tradiție în teatru, o caracterizare a momentului actual din cultura teatrală era absolut necesară. De la spectatorul reșițean la actorul ce își oferă sufletul piesă de piesă pentru binemeritatele aplauze, directorul Teatrului de Vest Reșița, Nicolai Dimitrie Vlădulescu, trage cortina și lasă să se vadă scheletul din care este compusă viața de teatru cu bune și cu rele.

Să începem cu publicul reșițean. Cum am putea caracteriza evoluția lui și momentul de acum?

Publicul reșițean este un public ca orice public. Acum șase ani când am venit în teatru nu prea mai era public, nu din cauza teatrului, ci din cauza derivei în care națiunea română și spiritualitatea română a plutit 20 de ani. Pentru că, trebuie să recunoaștem, 20 de ani de zile românul n-a avut direcție, s-a aflat între televizor, în a se certa, în a face politică de gang și cam atât. A fost mai greu să îi aduni, să găsești lianturi către ei. Asta am făcut fiecare, am stat de vorbă cu oamenii, ne-am dus în școli, am recreat legătura cu oamenii. Pentru că nimeni nu vorbea cu nimeni, toată lumea era deștept și vorbea în citate, ca pe Facebook acuma. Nu se mai comunica. A fost greu să te duci să comunici.

O mare majoritate a publicului este compusă din tineri. Credeți că teatrul va face din nou parte din programul oamenilor?

Sunt mulți tineri pentru că ei sunt nepervertiți de politică, ei știu că nu politica le face viitorul, ci ei își fac viitorul. Ei au nevoie de spiritualitate. Sigur, după ei au venit și părinții lor. Au mai fost, mai sunt repere multe din fostul public de teatru care s-a reactivat. Au o vârstă venerabilă și îi admir pentru faptul că nu ratează niciun spectacol. Dar marea bază o reprezintă tinerii și am o bucurie imensă că cei tineri vin de pe stradă. Se plimbă cu iubita, prietenul pe stradă, se opresc în fața bannerului cu spectacolul și ea spune: „Mergem la teatru”, și el: „Sigur,mergem!”. Și intră și cumpără bilet. E mare lucru să îți intre în rutina de zi cu zi faptul de a merge la teatru. Mare lucru că nu avem cinematograf și mare lucru că lumea s-a plictisit de televizor și de calculator.

Că tot v-ați referit la tinerii din ziua de astăzi, ce părere aveți despre ei?

Acum tineretul are discernământul extrem de bine pus la punct. Datorită ofertei atât de mari în același timp trebuie să voteze cu un spirit de observație și cu un discernământ pe măsura ofertei. Sunt convins că sunt mult mai ascuțiți la minte decât mine și de aceea am încredere în ei.

vladulescu vladulescu

Revenind la public în general, ce gen prinde cel mai bine la Reșița? Comediile, dramele?

Bineînțeles că cel mai bine prinde comedia. Dar să știți că nici dramele nu sunt refuzate, mai ales cele cu subiecte existențiale. Pentru că lumea este mult mai alertă și mult mai conștientă de ce trăiește decât cei de acum 30 de ani. Sistemul de azi te pune în fața problemelor în care trebuie să gândești despre tine, ce faci cu tine, cine ești de fapt și ce este prioritar: să ai să mănânci sau să îți iubești copilul. Îi văd pe oameni cum au iești tulburați de la spectacolul „Omul la pătrat”. Nu au înțeles absolut tot, însă au înțeles că una suntem pe stradă și alta suntem în casă, deci trăim conștient dualist.

Ar trebui teatrul să schimbe percepția oamenilor?

Nu cred că teatrul trebuie să aibă țintă sau obiectiv. Teatrul schimbă oricum. Orice schimbă, și muzica și o operă de artă. Nimeni nu s-a născut așa. A trecut printr-o formă de evoluție benefică, unii mai puțin benefică, toți am avut parte de o schimbare de la punctul A la punctul Z. Însă teatrul este una dintre experiențele care nu ar trebui să lipsească din viața unui individ.

Am observat dăruirea cu care regizați fiecare piesă și cum le urmăriți din sală. Puteți spune că slujba se împletește cu pasiunea?

N-am lipsit de la niciun spectacol de cinci ani. Nici la cele fără spectator și nici din sală, tot timpul am fost în sală. Nu neapărat îi urmăresc, ci îmi place să îi văd. Acesta este modul meu de viață. Acesta nu este un serviciu, ci este un mod de viață. Stau câte 14 ore în teatru, fac afișe, ascult muzică, o melodie pe care am ascultat-o acum șapte ani îmi dau seama că o pot folosi în încheierea unui spectacol de astăzi.

vladulescu vladulescu teatru
În ce constă bucătăria unui spectacol? Câtă muncă se așterne în spatele unei piese de teatru?

Am inițiat o invitație către public să vină la repetiții să vadă cât de greu se face un spectacol. Lumea poate crede că e ușor să fii actor. Nu e adevărat. Este un consum extraordinar de mare de energie. Mai bine spargi la bolovani decât să stai în scenă să te întorc eu de șapte ori că nu ai zis bine „Da” și nu sunt un regizor aspru. Oamenii cred că e ușor pentru un actor, te maimuțărești puțin pe scenă, lumea te aplaudă și gata. Nu e adevărat, pentru aplauzele acelea  muncesc o lună de zile câte două repetiții pe zi, asta înseamnă opt ore în scenă. Nu e ușor și nu știu câtă lume ar face dacă nu ai dragoste și har și pasiune pentru meserie. Tocmai de aceea îi invit prin intermediul vostru să vadă cum se fac repetițiile. Ne anunță câte persoane sunt și pot veni oricând.

Cum se descurcă teatrul cu bugetul?

Bugetul este cum este. Nu condamn pe nimeni, pentru că trecem prin criză financiară, însă dacă nu ar fi Consiliul Județean nu știu cum am supraviețui, dar, bun sau rău cum e, există. Pot să plătesc salarii, pot să montez spectacole, mai fac și alte lucruri colaterale, dar multe lucruri le fac cu ajutor, nu cu bani. Sunt oameni care s-au lipit de teatru, am foarte mulți care mă întreabă dacă n-am nevoie de ceva, costume vechi pe care nu le mai poartă nimeni, pălării. Sigur că avem nevoie, pentru că teatrul asta face, joacă spectacole.

Ce se pregătește în bucătăria teatrului pentru viitor? Ce îi așteaptă pe spectatori?

Eu am un proiect clar: să reușesc să mă mențim la același nivel de comunicare cu publicul. Nu vreau să îi dau teme de casă, pentru că eu sunt sătul de filosofii, vreau să fie insuflată în spectacol. Ne vedem de treabă, terminăm de pus „Falstaff”, care va ieși în 16 noiembrie, apoi actorii au o pauză de sărbători, iar în 10 ianuarie montez eu o piesă care se numește „Ascuțitorul de cuțite”, scrisă special de Matei Mircioane pentru actorii acestui teatru.  Lucrăm la piesa „Ofelia”, va trebui să fac o înlocuire, dar „Ofelia” este  un spectacol ce merită văzut. Durează 45 de minute, dar este extrem de intens. Îl vom anunța când e gata.