Încă o parcare supraetajată pe hârtie. Amenajată pe Take Ionescu, construcția ar urma să aibă peste 130 de locuri de parcare

Parcarea pe mai multe niveluri ce se dorește a fi ridicată în zona pieței Badea Cârțan are autorizație de construcție. Amplasată vizavi de viitorul Centru MutipleXity, parcarea este prevăzută cu 129 de locuri de parcare pentru autoturisme, dar și cu un etaj destinat birourilor și spațiilor de alimentație publică.

Clădirea este proiectată cu parter plus patru etaje şi un etaj retras, unde vor fi birouri. Un nivel va fi pentru activitate de alimentaţie publică cu 88 de locuri pentru clienți. Sunt prevăzute 129 de locuri de parcare pentru autoturisme mici, patru pentru microbuze și trei pentru nevoi administrative. Construcţia va fi realizată din cadre de beton, potrivit edilului local al Timișoarei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De curând, consilierii locali au aprobat și planul urbanistic pentru realizarea unei parcări supraetajate la Spitalul de Copii. Aceasta este prevăzută cu două subsoluri, parter, două etaje și o terasă. Intenția este ca parcarea să fie folosită atât de personalul medical al spitalului, cât și de aparținători sau public. Se estimează că aici vor fi 250 de locuri de parcare. Primăria a renunțat însă la construirea unei parcări similare în zona Dacia, pe strada Ulmului, din cauza restricțiilor urbanistice în vigoare.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/