Fritz și Nica, la un pahar de vin pe o terasă din Timișoara. Au stabilit că se mai văd, în speranța că se vor înțelege

Președintele CJ Timiș și primarul ales al Timișoarei au postat, în același timp, pe rețelele sociale o fotografie în semiobscur ce îi înfățișează pe cei doi politicieni savurând, zâmbitori, un pahar de vin pe o terasă din Timișoara. Intenția este a arăta că au reluat discuțiile post-locale, însă din fotografii lipsesc ceilalți membri din comisiile de negociere.
După ce săptămâna trecută și-au aruncat cuvinte grele și s-au acuzat reciproc, iar sâmbătă, Ludovic Orban a afirmat apăsat că, în Timișoara și Timiș, PNL și USR PLUS vor colabora, Alin Nica și Dominic Fritz s-au întâlnit la un pahar de vin ca să discute chestiuni politice.
„Am avut mai multe conversații cu Dominic Fritz în ultimele zile. Am decis împreună să prelungim perioada de negociere în speranța că vom ajunge la o înțelegere între PNL și USR PLUS despre majorități stabile și asumate atât în Consiliul Județean cât și în Consiliul Local. Suntem conștienți de responsabilitatea mare cu care timișorenii și timișenii ne-au încredințat în 27 septembrie și hotărâți să transformăm Timișoara și Timișul împreună”, este textul care însoțește postarea publicată atât pe contul lui Alin Nica, cât și pe cel al lui Dominic Fritz. 
Săptămâna trecută, cei doi politicieni au ieșit public să anunțe eșecul negocierilor cu privire la crearea de majorități în CL Timișoara și CJ Timiș. De vină ar fi fost un paragraf dintr-un comunicat de presă – document fără nicio valoare juridică în crearea unei alianțe post-electorale – la care Alin Nica ar fi vrut să renunțe, însă Dominic Fritz nu i-a împărtășit opinia. Paragraful făcea referire la faptul că fiecăruia dintre partide îi revenea câte un post de viceprimar la Timișoara, respectiv câte un vicepreședinte la consiliul județean.
Ulterior, Fritz i-a dat ultimatum lui Nica să se decidă până luni seară cu privire la continuarea sau nu a discuțiilor, iar Alin Nica i-a răspuns că îl așteaptă la sediul PNL, cu o cafea. Anterior, Nica semnase, în fața presei, protocolul pe care ar fi trebuit să îl încheie cu usr-iștii.
1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/