Zeci de copii din comuna Giarmata, județul Timiș, au demonstrat că dorința de implicare în proiectele unei comunități nu ține cont de vârstă. Cei mici au vândut haine, jucării sau cărți în cadrul unui târg, organizat cu ocazia „Zilelor comunei Giarmata”. O parte din sumă a fost donată pentru realizarea unui proiect de suflet.
Este vorba despre „Cinematograful copiilor”, un vis care a devenit mai aproape de realitate odată cu acest prim pas făcut. În urma târgului, care s-a desfășurat ieri, 9 septembrie, 1.200 de lei au fost donați pentru realizarea proiectului. Suma va fi completată de Primăria Comunei Giarmata, iar în următoarea perioadă va fi achiziționat un proiector, dar și alte lucruri necesare astfel încât să poată fi difuzate filme și desene pentru cei mici. Sala de proiecții va funcționa în timpul iernii în incinta Căminului Cultural de altfel, proaspăt renovat. De asemenea, în zilele călduroase „cinematograful” se va putea muta în aer liber.
La târg au participat 50 de copii, iar ziua s-a încheiat cu o serie de ateliere, întreceri sportive, dar și cu o vânătoare de comori, toate organizate de Kids Club Giarmata. Cei mici au avut parte și de o surpriză – spectacolul Hocus Pocus și Gașca Țonțonel.
Locuitorii comunei Giarmata vor avea parte și în zilele următoare de evenimente pentru toate vârstele și gusturile. Programul zilei de vineri va începe de la ora 18:00 cu Bileden Haiderose – tradiții germane, de la ora 18:30 va urca pe scenă Ansamblul Flori De Măr – Botoșani, de la ora 19:00 are loc un spectacol susținut de Daniela Condurache, iar de la ora 20:00 publicul va fi încântat de Ansamblul Sânziene Bănățene. De la ora 21:00 va avea loc spectacolul susținut de Ioan Surdu, iar seara se va încheia cu un recital susținut de Andreea Voica, de la ora 22.00.
Seara de sâmbătă se anunță a fi una incendiară, deoarece pe scenă va urca, dela ora 22.00, mult așteptata trupă Carla’s Dreams. De asemenea, în 12 septembrie va fi celebrată Ziua Pompierilor. Programul complet poate fi găsit AICI.