Au intrat în vigoare noul Cod Penal şi de Procedură penală. Acte normative care au provocat controverse şi polemici, nenumărate înfruntări între opoziţie şi putere....
Au trecut toate codurile roşii. Cel cu accidentul de aviaţie, care a ţinut toată lumea cu sufletul la gură. Medicii răniţi încep să-şi revină, unul...
În acest moment se întâmplă două lucruri bizare. Întâi, e vorba de o bâlbâială a Guvernului. Ministrul Învăţământului anunţă că miercuri se deschid şcolile, închise...
A trecut accidentul aviatic, a trecut viscolul. Acum se fac anchete. Previziunile sunt sumbre. Iovan e criminalul, a vrut să se sinucidă. Ce v-am spus?...
Alaltăieri s-a dat sentinţa în dosarul Ridzi. Fost ministru în guvernul Boc. Om de nădejde al lui Băsescu, acesta pusese ochiul pe ea. S-o faci...
Stau şi mă uit pe fereastră şi mă gândesc. În Reşiţa, zăpada căzută a fost de unu virgulă trei milimetri. Sigur, mai mult ca sigur,...
Plângeam că nu mai vine iarna. Ea a venit. Cu zăpadă, îngheţuri, vânt care spulberă zăpada. Nu e apă în sol, zbierau marii specialişti. Vom...
Plângeam că nu mai vine iarna. Ea a venit. Cu zăpadă, îngheţuri, vânt care spulberă zăpada. Nu e apă în sol, zbierau marii specialişti. Vom...
Dacă n-ar plânge, o ţară întreagă ar râde de s-ar prăpădi. Toate televiziunile au demonstrat cum puteau fi localizaţi răniţii din accidentul aviatic din Munţii...
Am urmărit cu toţii filmul accidentului aviatic soldat cu două victime din cauza rănilor şi a temperaturii scăzute din Munţii Apuseni. Primul- ministru, Victor Ponta,...
A avut loc un groaznic accident de aviaţie. Un avion relativ uşor, cu patru medici şi o asistentă la bord, s-a prăbuşit în Munţii Vlădeasa,...
Conflictul dintre preşedintele Băsescu şi români a atins paroxismul. Nu se mai ţine cont de nimic. Atacurile, şi dintr-o parte, şi din cealaltă, curg prin...
Am citit într-un tablou,/ Că numitul Constantinescu,/ În timpul mandatului său,/ A retrimis la Parlament/ Doar opt legi./ În timpul lui Băsescu, lăsând cântecelul din...
Sunt, pur şi simplu, devastat. Parcă aşa se spune când îţi cade o cărămidă în cap şi nu mai vezi drumul. Aşa mă simt. Să...
După ce Antonescu şi Băsescu s-au bătut în invective, făcându-se mincinoşi unul pe altul, spre distracţia noastră, iată că Antonescu propune un pact surprinzător. Un...
La ora 18,30 trecute fix, a ieşit Băsescu Traian la televizor, ca să ne explice de ce subsecretarul de stat american, care nu era deloc subsecretar,...
Când ajungi la putere, o şi iei cu capul. Fără teama de a părea ridicol sau caraghios în ochii electorilor. Ministerul Finanţelor, în loc să...
USL-ul strânge rândurile în vederea europarlamentarelor. Am fost asiguraţi că nu se va rupe, dimpotrivă, dacă vor merge pe liste separate, vor lua voturi mai...
S-au terminat sărbătorile de iarnă. O să le ducem dorul până la anul. Ministrul Niţă ne anunţă majorări ale preţurilor la energie pe anul ăsta,...
Evenimentul este covârşitor şi imediat. Adjunctul secretarului american, de astă dată o cucoană, s-a înfiinţat la noi pentru a vedea cum se respectă independenţa Justiţiei...
Dreptate până la capăt, în accepţiunea USL, înseamnă câştigarea alegerilor, în ideea de a scăpa ţara de Băsescu Traian. De-aia electoratul i-a dat votul în...
Bună dimineaţa, contesă, aţi dormit bine, pare a spune Victor Ponta, cu drăgălăşenia lui, la auzul veştii date de Vrânceanu-Firea, cum că USL-ul s-ar putea...
Staţi, că mai avem ceva de vânzare. Societăţi, nu glumă, pe care nu le-a băgat nimeni în seamă. Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia. Acum,...
Începutul noului an ne-a adus o ştire incredibilă. Anume că domnul Crin Antonescu s-ar fi întâlnit de trei ori cu Băsescu Traian şi că Victor...
Pe trei ianuarie, un prieten ofta: S-a dus şi anul ăsta! S-a dus, s-a dus, dar cum au decurs europarlamentarele? Cine e preşedinte? Mai există...
Azi e Ajunul. Aş putea să copiez de pe net însemnătatea şi obiceiurile sale. Să vă fac capul mare. Dar Ajunul şi-a pierdut în mare...
Azi e Ajunul. Aş putea să copiez de pe net însemnătatea şi obiceiurile sale. Să vă fac capul mare. Dar Ajunul şi-a pierdut în mare...
Azi e Ajunul. Aş putea să copiez de pe net însemnătatea şi obiceiurile sale. Să vă fac capul mare. Dar Ajunul şi-a pierdut în mare...
Azi e Ajunul. Aş putea să copiez de pe net însemnătatea şi obiceiurile sale. Să vă fac capul mare. Dar Ajunul şi-a pierdut în mare...
Vine Crăciunul. Adică sfârşitul anului. Un an imposibil din punct de vedere politic. Noul Guvern Ponta adus la putere de USL în urma alegerilor din...
Un parlamentar conservator a fost prins în flagrant în timp ce lua şpagă trei mii de lei de la unul care dorea să rămână în...
Deşi a nins azi-noapte, sunt plictisit. Aşa m-a plictisit guvernarea asta, că îmi vine s-o bat cu zăpadă. Credeam că USL-ul va merge lin şi...