N-ai bani? La tinerețea ta poți să plătești și în natură!

V-ați întrebat de ce ministerele stau prost la absorbția banilor europeni? De ce ăia de la UE, CE, PE și ce-o mai fi pe la Bruxelles sau Strasbourg nu înțeleg cum de suntem săraci din moment ce bani sunt pentru toată lumea? Vă spun eu de ce. Unii, șefi prin ministere freacă menta toată ziua, iar altora nu le este gândul la proiecte, ci la alte chestii mai lumești, mai … nu știu cum să spun, să fiu înțeles.

Să luăm cazul unui director (de fapt, fost director) din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Om cu suflet mare, domnul Dragoș, că așa îl strigau șefii lui mai mari, și-a pus obrazul la angajarea a două fătuci, în Departamentul pe care îl conducea. Gest nobil, de un adevărat creștin. Angajare prin concurs, că așa spune legea, dar pentru că și-a pus obrazul, a făcut rabat de la litera legii și le-a dat dinainte rezolvarea subiectelor, să fie sigur de reușită. Deși concurența a fost una serioasă, cele două s-au dovedit cele mai pregătite.

Prețul, (în viață totul are un preț, nu?) 1.500 de lei. Zâmbiți, nu-i așa? Ce e 1.500 de lei pentru cumpărarea unui post în minister? Un mizilic, la care mai poți lăsa și un bacșiș. Așa și-or zis și domnișoarele care și-au frecat mâinile fericite. „Hello, păpușă, stai că n-ai înțeles prea bine. 1.500 de lei, din 5.500 salariu net, în fiecare lună, până în decembrie 2023” Fetele, cochetele au rămas ca la dentist, s-au uitat în calendarul de buzunar din poșetă, era în ianuarie 2021, au socotit ce au socotit, s-au gândit că și 4.000 de lei în mână tot e ceva decât nimic, după care au bătut palma și a doua zi au venit la job.

Și ca să fie sigur, în fiecare lună directorul le chema la el în birou, le lua cardul, mergea personal la bancomat, își lua dreptul, apoi le trimitea la locul de muncă. Timp de aproape doi ani, „afacerea” a mers ca pe roate, directorul își lua partea sa, fetele păreau fericite că erau văzute intrând și ieșind pe ușa principală a ministerului Investițiilor. Cu siguranță că lucrurile ar fi continuat în aceeași cadență, dacă unei angajate nu i s-ar fi întâmplat o nenorocire în familie și nu a mai putut decanta suma respectivă. Dragoș al nostru a păsuit-o o lună, două, după care i-a trimis un mesaj subtil: „Fă, ce faci? Când crezi că ne putem vedea?” Și s-au văzut, dar nu în minister, ci la un restaurant unde directorul i-a spus de la obraz: „Păpușă, te înțeleg, trăim vremuri nasoale, dar, să știi că accept și altceva în afară de bani” Și normal: el 60 de ani, ea 30. Fată deșteaptă, dar nu proastă, a cerut o zi și o noapte de gândire, apoi au intrat pe fir ăia de la DNA.

În loc de epilog: câte astfel de povești s-or mai preumbla prin ministerele, prefecturile, consiliile județene și primăriile patriei noastre dragi?

• Tweet
• Pin It