Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei, în vizită la Spitalul „Victor Babeș”: „Medicii muncesc de nouă luni fără pauză și este admirabil”

România se află pe un trend ascendent în ceea ce privește evoluția pandemiei, iar în județul Timiș au fost raportate astăzi alte 82 de cazuri de coronavirus, dintre care 46 în Timișoara. Dominic Fritz, primarul ales al orașului de pe Bega, s-a întâlnit cu oficialii din sănătate pentru afla care este situația COVID-19 din Timișoara. Ultima oprire a fost la Spitalul „Victor Babeș”

După ce a purtat discuții cu prefectul Liliana Oneț și cu șeful Direcției de Sănătate Publică Timiș, Flavius Cioca, Dominic Fritz a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase, aflat în prima linie de la începutul pandemiei.

„Medicii muncesc de nouă luni fără pauză și este admirabil. Din păcate, am ajuns din nou la o situație în care nu mai sunt paturi libere mai ales pe partea de Terapie Intensivă. Asta înseamnă că fiecare timișorean poate contribui la limitarea numărului de cazuri de COVID, pentru că ține doar de noi să respectăm regulile, să purtăm măști în spațiile închise, să evităm aglomerațiile, să urmărim aceste sfaturi pe care doctorul Musta ni le oferă de atâtea luni. Am o mare speranță că vom reuși, la fel ca și în alte județe sau orașe din România și Europa, datorită comportamentului populației, să limităm aceste cazuri. Altfel va fi o situație grea în spitale”, a declarat Dominic Samuel Fritz.

CITEȘTE ȘI: Prima întâlnire între primarul ales al Timișoarei și prefectul de Timiș. Când va fi învestit în funcție Dominic Fritz?

S-a discutat despre starea epidemiologică actuală, dar și despre proiecte pe care conducerea unității sanitare dorește să le implementeze pe termen mediu și lung.

„I-am adus adus la cunoștință starea în care suntem, investițiile care s-au derulat și care urmează să fie derulate, sperăm să avem deschidere din partea dumnealui în viitor, am discutat atât despre patologia COVID, cât și despre patologia non-COVID, dar și despre investițiile pe care dorim să le facem în patologia oncologică în viitor”, a spus Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

Spitalul de Boli Infecțioase se află în subordinea Primăriei Timișoara, alături de Spitalul Municipal și Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/