Conflictul dintre edilul Aninei și fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin pe tema Căminului de bătrâni din urbea condusă de Gheorghe Românu pare departe de a se încheia. După ce actualul deputat PSD a explicat că primarul liberal trunchiază adevărul în privința soluțiilor oferite pentru Cămin, probabil din cauza dosarului pe care îl are la ANI, primarul reales a ținut să-i readucă aminte politicianului cum au stat de fapt lucrurile.
„M-am dus la Silviu Hurduzeu să îi solicit sprijinul pentru a nu închide Căminul de bătrâni și el m-a refuzat categoric spunându-mi că îmi asigură locuri pentru bătrâni la cele trei Cămine pe care le avea Consiliul Județean în subordine. Ei bine, în momentul în care îmi preia beneficiarii, eu trebuie să închid Căminul. Acest cămin nu a fost al Primăriei, ci al statului român, înființat prin HG atunci când s-au desființat spitalele. Acum, că se desfășura totul prin bugetul nostru, al Primăriei, aia e cu totul altceva. Când erau alocați bani, erau alocați prin bugetul nostru pentru că nu aveau altfel cum să ajungă banii direct la Cămin de la Trezorerie și atunci trebuia să îi dea printr-un ordonator de credite, exact cum se dau în cazul școlilor. Ele sunt în subordinea noastră doar prin buget, întrucât nu puteau să fie ordonatori de credite. Adică, unitățile de învățământ nu sunt în subordinea mea, ci în subordinea Ministerului Educației. A, că mai venim noi cu bani în plus pentru cheltuieli, asta e altceva, așa e legea. Dar la Căminul de bătrâni nu eram obligat să dau bani pentru că era cu personalitate juridică, separat. De aceea m-am dus la domnul Hurduzeu.”, a explicat primarul Gheorghe Românu motivul pentru care a solicitat sprijin financiar de la Consiliul Județean.
Întrucât fostul președinte al celei mai importante administrații publice din Caraș-Severin i-a sugerat edilului că, în lipsa sprijinului financiar acordat Căminului, beneficiarii nu vor avea de suferit, ei urmând să fie transferați la cele trei instituții abilitate din județ, Gheorghe Românu a atras atenția că nu aceasta ar fi fost soluția salvatoare și aduce în prim-plan adevăratele motive pentru care CJ-ul nu-și permitea încă un astfel de cămin în subordine:
„Nu își permitea Consiliul Județean un alt Cămin de bătrâni din moment ce se dădeau atâția bani. Făceau achiziții de genul: 3 lei/kilogramul de cartofi. În felul acesta, normal că nu mai puteau avea încă o astfel de instituție în subordine. Încă un aspect: directorul avea salariul mai mare decât un primar. Eu nu le-am cerut să ia Căminul în subordine, ci le-am cerut ca, din când în când, să-mi plătească cei 56.000 lei pe taxe și impozite. Dar se pare că domnul Hurduzeu e mai mult cu gândul la procesul meu cu ANI”.
Primarul Gheorghe Românu și conflictul de interese la ANI
Șeful administrației publice locale din Caraș-Severin nu neagă faptul că a intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate, detaliind cum s-a ajuns în această situație, cu precizarea că niciodată nu a beneficiat de vreun leu în calitatea sa de membru în Consiliul de Administrație al unei unități de învățământ:
„Am într-adevăr un proces cu ANI pentru faptul că am fost reprezentantul părinților în cadrul Consiliului de Administrație al unei școli. Deci, am avut doi copii la școală în perioada 2012-2013 și am fost ales încă din 2010 președintele Comitetului de Părinți. În 2010, nici nu eram primar. Ei bine, apoi, directorul a luat decizia ca eu să fac parte din Consiliul de Administrație, fiind președinte al Comitetului de Părinți și în felul acesta, din 2014, sunt în litigiu cu ANI. Vreau doar să fie cât se poate de clar că, atunci când faci parte dintr-un Consiliu de Administrație, nu încasezi niciun leu. Drept urmare, nu înțeleg care a fost conflictul de interese. În continuare mă judec cu ANI. Legile s-au schimbat între timp. Din 2013 ești obligat ca primar să faci parte din Consiliul de Administrație, dar eu în acea perioadă am ieșit”.
Săgețile edilului liberal orientate spre cariera politică a lui Silviu Hurduzeu
Iritat de faptul că actualul deputat de Caraș-Severin nu a avut altceva de făcut decât să aducă în atenția publică situația conflictuală cu ANI, primarul PNL a deschis la rându-i cutia Pandorei, subliniind cum a reușit fostul președinte al Consiliului Județean să cunoască un trend ascendent în lumea politicului:
„Domnul Hurduzeu știa de treaba cu ANI de la cei din orașul pe care îl conduc și a vrut să-mi dea peste nas cu lucrul acesta. Prostii. El mai bine să se gândească că, în cei patru ani, nu a fost ales niciodată pe listele nominale. Domnia sa a intrat pe unde a intrat de pe listele partidului. De acolo a ajuns prefect, la fel cum s-a întâmplat și în cazul Consiliului Județean. În acea perioadă se alegea președintele dintre consilierii județeni. A primit funcții doar pe bază de partid, nu pe baza abilităţilor de care a dat dovadă ca om politic. E totuși o diferență. În momentul în care a candidat pentru șefia Consiliului Județean, s-a văzut ce a făcut. El știe doar să atace și să nu-și vadă de lungul nasului. Dacă nu era tăticul Mocioacă, nu ajungea niciunde”.
„Din cauza dosarului pe care îl are la ANI, edilul din Anina are și pierderi de memorie”