Declaraţie-apel a senatorului PSD Narcis Ionuţ Chisăliţă

untitled design set 970x90 px

Parlamentarul cu cea mai consistentă activitate în apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi nu numai, senatorul de Caraş-Severin Narcis Ionuţ Chisăliţă, a depus la Senat o declaraţie politică dedicată zilei de astăzi, 3 decembrie – Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Este însă o declaraţie atipică, şi veţi vedea de ce.


În 1992, prin Rezoluţia 47/3, a fost proclamată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, care a avut şi are ca scop, aminteşte senatorul PSD în preambulul declaraţiei politice, atât promovarea drepturilor şi a stării de bine şi bunăstare a persoanelor cu dizabilităţi în toate sferele de dezvoltare ale societatii, cât şi creşterea gradului de conştientizare asupra situaţiei persoanelor cu dizabilităţi în toate aspectele vieţii politice, sociale, economice, culturale s.a.m.d. În 2006, a fost adoptată Convenţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, un proiect creat pe baza deceniilor de muncă a ONU în domeniul dizabilităţilor, care a condus la un avans real al drepturilor şi stării de bine şi bunăstare prin implementarea Agendei pentru o Dezvoltare Durabilă 2030 şi a altor cadre internaţionale.

Ionuţ Chisăliţă subliniază că anul acesta tema Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi este împuternicirea persoanelor cu dizabilităţi şi asigurarea incluziunii şi egalităţii pentru o dezvoltare echitabilă, incluzivă şi sustenabilă, ca parte a Agendei 2030 pentru o Dezvoltare Durabilă. „Agenda 2030 se angajează şi pledează pentru a «NU LĂSA PE NIMENI ÎN URMĂ». Persoanele cu dizabilităţi, atât în ​​calitate de beneficiari, cât şi ca agenți ai schimbării, pot accelera procesul de dezvoltare incluzivă şi durabilă şi pot promova o societate rezistentă pentru noi toţi. Inclusiv în contextul reducerii riscului de dezastre şi a acţiunii umanitare şi al dezvoltării urbane. Guvernele, persoanele cu dizabilităţi şi organizațiile lor reprezentative, instituţiile academice şi sectorul privat sunt datoare şi trebuie să lucreze ca o «ECHIPĂ» pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă“, spune parlamentarul social-democrat de Caraş-Severin.

„Nu faceţi ipoteze sau presupuneri despre oameni sau despre dizabilităţile lor!“

Ce urmează însă în declaraţia politică a lui Ionuţ Chisăliţă este un caz unic în Parlamentul României: un senator vorbeşte la persoana întâi din perspectiva unei persoane cu dizabilităţi! Este motivul pentru care redăm integral partea finală a declaraţiei-apel a senatorului PSD.

„Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor, sunt o persoană cu dizabilităţi. O persoană onorată să reprezint deopotrivă semeni de-ai mei ce au acelaşi statut şi cetăţeni fără dizabilităţi într-una din instituţiile vitale ale unui stat democratic. O instituţie care deţine toate pârghiile pentru a contribui la promovarea, apărarea şi dezvoltarea drepturilor şi ale stării de bine şi de bunăstare ale persoanelor cu dizabilităţi. Vreau ca azi să salut cu respect pe toate persoanele cu dizabilităţi din România şi să le spun că nu sunt singure. Că sunt adevărate modele şi că formăm cu adevărat o «echipă». Că nu lăsăm pe nimeni în urmă!

Şi mai vreau, stimaţi colegi, să vă transmit că cel mai important lucru pe care trebuie să-l cunoasteţi atunci când interacţionaţi cu persoane cu dizabilităţi este că acestea sunt oameni. Şi, la fel ca toţi oamenii, la fel ca dumneavoastră, stimaţi colegi, sunt foarte diferiţi, diverşi, complecşi şi atât de frumoşi prin toate acestea, inclusiv prin faptul că diferă în ceea ce priveşte aspectele legate de dizabilităţi.

Unii oameni apreciază cu adevărat posibilitatea de a vorbi despre dizabilitatea lor şi de a educa oamenii despre problemele de accesibilitate, iar altora nu le place să vorbească despre asta deloc. Nu faceţi ipoteze sau presupuneri despre oameni sau despre dizabilităţile lor! Nu presupuneţi că ştiţi ce vrea cineva, ce simte sau ce este mai bine pentru el! Înainte de a ajuta pe cineva, întrebaţi dacă respectiva persoană ar dori ajutor. În unele cazuri, o persoană cu dizabilităţi poate prefera să completeze singură o sarcină. Nu vă simţiţi jigniţi dacă vi se refuză oferta de asistenţă. Pur şi simplu, respectiva persoană îşi doreşte să îşi depăşească limitele sau să trăiască aşa cum simte şi vrea. Firesc, nu-i aşa?

Vorbiţi în mod normal. Unii oameni au tendinţa de a vorbi mai tare, mai încet sau complet diferit faţă de obicei atunci când sunt în preajma persoanelor cu dizabilităţi. Nu. Nu presupuneţi că, doar pentru că o persoană are o dizabilitate, totul trebuie să se schimbe în comportamentul celor din jur. Şi, mai ales, puneţi omul pe primul plan, iar dizabilitatea pe al doilea. De aceea, spuneţi «un om care este orb”, mai degrabă decât «un om orb» şi «o femeie care foloseşte un scaun cu rotile» în loc de «o femeie legată cu scaun cu rotile».

Nu doresc să ofer lecţii. Ci, pur şi simplu, doresc să vă creez o imagine mai largă asupra unor oameni care sunt ca şi dumneavoastră şi care tot ceea ce îşi doresc este să trăiască o viaţă asemenea dumneavoastră. Nici mai mult, nici mai puţin. Şi, mai ales, nici cu mai mult, nici cu mai puţin!

Din acest motiv, tema din acest an a Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi este una pe care ar trebui să o avem zilnic în vedere, ca un comportament firesc şi cât se poate de natural. Să o integrăm şi să o aplicăm în activitatea noastră legislativă, în aşa fel încât «a nu lăsa pe nimeni în urmă» să fie cu adevărat reprezentat la orice nivel şi în tot ceea ce priveşte caracteristicile societăţii şi statului nostru. Nu suntem diferiţi, suntem doar noi. Fiecare dintre noi în căutarea aceloraşi lucruri. Sănătate, iubire, fericire, împlinire“, încheie senatorul PSD Narcis Ionuţ Chisăliţă declaraţia sa politică de astăzi, 3 decembrie, deci de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/