La un deceniu de la preluarea Primăriei Reșița, Ioan Popa susține că dezvoltarea orașului a fost posibilă datorită fondurilor europene. Edilul afirmă că municipiul a atras în ultimii ani peste 500 de milioane de euro și că investițiile realizate au schimbat radical infrastructura, educația și calitatea vieții în municipiu.
Fondurile europene au reprezentat principalul motor al transformării Reșiței în ultimii zece ani, este de părere primarul Ioan Popa. În bilanțul făcut la împlinirea unui deceniu de când conduce administrația locală, edilul susține că fără finanțările europene orașul nu ar fi putut recupera decalajele acumulate în deceniile anterioare.
„În dezvoltarea Reșiței, fondurile europene au însemnat totul, dar nu numai în dezvoltarea Reșiței, dacă facem o paralelă cu ce s-a întâmplat în România în ultimii 10 – 20 de ani. Structural, România e un contribuitor la fel ca și celelalte state la bugetul Uniunii Europene, dar a contribuit cu circa 30 de miliarde de euro și a primit 100 de miliarde de euro. Deci netul primit de România în acești ani a fost de peste 70 de miliarde de euro. Orașe ca Oradea, Cluj, Sibiu, Brașov și alte orașe care au fost foarte performante în atragerea de fonduri europene s-au dezvoltat, iar diferența dintre acestea și alte orașe din țară este vizibilă”, a declarat Ioan Popa la Interviurile Express.
Primarul spune că Reșița a reușit să valorifice aceste oportunități de finanțare mai bine decât multe alte municipii din țară, fiind un exemplu în acest sens: „Reșița, și asta o spun datele nu o spun eu personal ca o laudă, are cea mai mare absorbție de fonduri europene per capita dintre toate municipiile reședință de județ din România. Deci, noi am atras în acești ani sume de peste 500 de milioane de euro”.
Investițiile finanțate din bani europeni au vizat, în cea mai mare parte, modernizarea unităților de învățământ și a infrastructurii rutiere, a transportului public și amenajarea de facilități pentru agrement și timp liber.
„Gândiți-vă că dacă nu am fi făcut grădinițele, școlile, liceele, infrastructura de transport public, toate facilitățile de promenadă, de piste de bicicletă, de parcuri, locuri de joacă pentru copii, eu cred că poate o treime din tinerii din Reșița nu ar mai fi fost aici”, a mai declarat Ioan Popa la Interviurile Express.
În opinia acestuia, dezvoltarea unui oraș trebuie privită dincolo de investițiile clasice în infrastructură, iar administrațiile locale trebuie să răspundă nevoilor familiilor care aleg să locuiască într-o comunitate.
„Reșița a devenit astăzi un loc în care îți face realmente plăcere să trăiești, din punct de vedere socio-uman. Pentru că am și citit foarte mult pe această temă. Sunt două cărți, «Orașul fericit» și «Orașe pentru oameni», cărți făcute de urbaniști celebri, și am înțeles care sunt nevoile prioritare ale unei familii când decide să stea într-un loc. Educația este unul dintre lucrurile prioritare, apoi sănătatea și calitatea vieții, adică ce se întâmplă în timpul liber.”
Ioan Popa susține că investițiile din ultimii ani au urmărit tocmai aceste obiective și că municipiul beneficiază astăzi și de alte avantaje de care multe alte orașe nu au parte.
„Noi am punctat destul de bine pe zona educațională, pe zona de calitate a vieții, iar împrejurimile Reșiței sunt excepționale. Reșița este un oraș cu o infracționalitate extrem de scăzută comparativ cu alte orașe din România. Nu mai vorbesc de alte orașe din Europa de vest. Drept urmare, avem și foarte mulți străini care vin și spun «domnule, ne simțim mult mai siguri aici», pentru că în Europa de vest, astăzi, problema siguranței naționale este una acută. Este important să ai un mediu în care să ai școală, să ai timp liber, să ai siguranța ta și a copiilor tăi”, a concluzionat primarul Reșiței.