Parlamentarul UNPR, Ion Tabugan, fost șef al Direcției Silvice din Caraș-Severin, sare în apărarea Romsilva, după ce ONG-urile de mediu au acuzat instituția că în județ se fac tăieri ilegale și defrișări masive.
Deputatul este de părere că pe raza pacurilor naționale din județul Caraș-Severin fenomenul tăierilor nu este unul îngrijorător. Punctual, acesta nu neagă faptul că ar fi probleme, dar, în mare, Romsilva își protejează pădurile. Nu același lucru s-ar întâmpla dacă acestea ar ajunge în administrarea primarilor.
„Pericolul cel mai mare ar fi dacă pădurile ajung în administrarea primăriilor, așa cum se încearcă la Bucoșnița, dar unde Direcția Silvică are un proces pe rol pentru că nu acceptă ca o suprafață de 4.000 de hectare de pădure să fie administrată de primărie, după ce aceasta le-a primit printr-o hotărâre de Guvern dată la începutul anilor 2000. Toate primăriile vor păduri în administrare, dar până acum, chiar dacă s-a ajuns la procese, Direcția Silvică le-a câștigat! Instanța, cu siguranță, își va face datoria în continuare și vă pot spune că în cazul în care pădurile ajung în administrarea primăriilor, de abia atunci se poate vorbi despre jaf național. Romsilva are mare grijă de ceea ce îi aparține”, a declarat parlamentarul pentru Express de Banat. Acesta face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice și tocmai din acest motiv a vrut să facă aceste precizări, în cunoștință de cauză, spune acesta.
Referitor la ceea ce se întâmplă acum în parcurile naționale din Caraș-Severin, Ion Tabugan spune că fenomenul tăierilor nu este îngrijorător, ca în alte părți din țară, pentru că pădurea este bine administrată de Romsilva. „În județ, situația nu este de natură alarmantă, pot fi greșeli, dar nici nu poate fi vorba despre defrișări în masă”, a precizat parlamentarul.
Trecerea fondurilor forestiere la primarii este intradevar periculoasa!
Dar cata masa lemnoasa de clasa I si cata masa lemnoasa din speciile valoroase stejar, cires … au fost eploatate si exportate cu un grad scazut de prelucrare, in 25 de ani prin “abatorul” de la Caransebes? Pentru localnici a mai ramas ceva de calitate?