Cursuri exclusiv online într-o școală din Timiș din cauză că sălile nu sunt renovate. Autoritățile au decis scenariile de predare pentru noul an școlar

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Autoritățile au decis: în Timiș, școala începe exclusiv online într-o singură unitate de învățământ. Potrivit deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în 251 de școli și grădinițe se adoptă scenariul galben, iar în alte 348 – scenariul verde.  

Centrul de Resurse și Asistență Educațională Speranța din Timișoara va desfășura cursurile doar virtual din cauză că acolo nu s-au finalizat lucrările de reabilitare în clase. În orașul de pe Bega, 29 de școli și grădinițe vor începe anul școlar în scenariul verde, iar 96 – în scenariul galben. În mediul rural, 277 de școli și grădinițe se deschid în scenariul verde și 107 în cel galben.

Situația în orașele din Timiș 

Cele 31 de școli și grădinițe din Lugoj încep școala exclusiv în scenariul galben. La Buziaș și Ciacova, toate unitățile de învățământ încep în scenariul verde. La Deta – 3 unități școlare încep anul școlar în scenariul verde și două în scenariul galben. În Făget vor funcționa 9 unități școlare în scenariul verde și 6 în scenariul galben, la Jimbolia – trei unități în scenariul verde și două în scenariul galben, la Recaș  – 7 unități în scenariul verde și una în scenariul galben și la Sânnicolau Mare – 3 unități școlare vor începe anul școlar în scenariul verde și 6 în scenariul galben.

Hotârărea a fost luată de Inspectoratul Școlar Timiș, cu avizul Direcției de Sănătate Publică, în urma analizei situației epidemiologice din tot județul. S-au luat în calcul și rapoartele consiliilor de administrație ale fiecărei unități de învățământ, care au stabilit cum este mai potrivit să se desfășoare orele cu elevii și preșcolarii.

Muzeul TM

Scenariul roșu înseamnă cursuri exclusiv online, scenariul verde presupune cursuri cu elevi prezenți în școală, iar scenariul galben presupune atât cursuri online, cât și față în față, la un anumit interval de săptămâni. În scenariul galben, elevii claselor a VIII-a și a XII-a vin regulat la școală, conform precizării autorităților.

Prevederile Hotărârii CJSU devin obligatorii din 14 septembrie. La fiecare 7 zile, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va reevalua situația unităților de învățământ din județ.

În Timiș sunt 600 de școli și grădinițe care se deschid în 14 septembrie. Aproximativ 90.000 de elevi și preșcolari timișeni sunt înscriși în noul an școlar.


banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/