Cu furtul în sânge de la vârste fragede. Minor din Reșița, arestat preventiv

Magistrații de la Judecătoria Reșița au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr de 17 ani din localitate, care, împreună cu un alt minor, în vârstă de 12 ani, a sustras, dintr-o societate comercială din oraş, băuturi alcoolice şi tutun, scenariul urmând a fi repetat la un alt magazin din proximitate.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Reșița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr de 17 ani de pe raza municipiului, după ce, weekendul trecut, împreună cu un alt minor de 12 ani, ar fi pătruns prin forțarea ușii de acces, într-un magazin din localitate, de unde ar fi sustras țigări și băuturi alcoolice, iar apoi ar fi încercat să pătrundă într-un al doilea magazin, cu același scop.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 februarie spre 1 martie, cei doi minori au fost surprinși în flagrant delict de patrula mixtă de ordine publică, formată din polițist și jandarm, și reținuți, după ce ar fi încercat să pătrundă, tot prin efracție, într-un alt punct de lucru al aceleiași societăți comerciale de pe raza municipiului.

Din scenariul pus la punct de minori nu au lipsit căciulile tip cagulă, pe care cei doi bănuiți le-ar fi folosit pe timpul săvârșirii faptelor.

gif card de energie dacus 1000x100

Deși polițiștii au recuperat de la cei doi o parte din bunurile sustrase, bunuri care au fost restituite reprezentanților societății comerciale, ca urmare a probatoriului administrat, astăzi, la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, magistrații de la Judecătoria Reșița au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 17 ani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

De asemenea, au fost înștiințați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, audierile fiind efectuate în prezența unui asistent social și a unui membru de familie al minorilor.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/