Concursul național Can Sat, salvat de omul de afaceri Gabriel Olaru! Competiția cu minisateliți se mută de la Timișoara la Caransebeș

Cei 70 de elevi din întreaga țară care vor participa la concursul național de modelare a prototipurilor de minisateliți vor fi transportați în fiecare zi a competiției de la finalul acestei luni, de la Timișoara la Caransebeș. Pe aeroportul din municipiul cărășean vor fi organizate activitățile, după ce consilierii județeni din Timiș au respins, la mijlocul acestei săptămâni, regulamentul de folosire a aerodromului utilitar Cioca.

Universitatea de Vest a apelat la managementul aeroportului din Caransebeș pentru găzduirea concursului național pentru elevi Can Sat. Timișoara risca să nu poată susține evenimentul organizat de Agenția Spațială Română, în parteneriat cu instituția de învățământ superior, din cauza decidenților politici județeni.

După ce informația a apărut în Express de Banat, reprezentantul Aeroportului Caransebeș, Gabriel Olaru, a crezut de cuviință să sprijine copiii pentru a-și putea pune totuși în valoare ideile. Așa că a luat legătura cu Agenția Spațială Română, iar concursul va avea loc. „Datorită dumneavoastră am văzut că Agenția Spațială a rămas într-un impas cu proiectul și atunci am luat legătura cu șeful de la Agenția Spațială, că tocmai mă aflam la București și în cinci minute am rezolvat ceea ce o organizație de stat cum este Consiliul Județean Timiș sau un aeroport coordonat de către o organizație de stat, nu au putut să rezolve în mult timp. Acesta este unul dintre beneficiile de a avea un aeroport privat în județul în care ești”, ne-a explicat Gabriel Olaru.

Reprezentantul Aeroportului Caransebeș nu a stat pe gânduri când a venit vorba de a da o mână de ajutor. Ba mai mult, acesta pregătește și câteva surprize pentru concurenți, dar și pentru copiii care vor veni la aeroport ca simpli privitori. „Avem tot suportul necesar. Noi le asigurăm partea de locație, partea de lansare a acestor obiecte zburătoare de la 1 km altitudine și facem și cu ei, și cu copiii din Caransebeș sau din județ care vor veni și cu copiii noștri de la Liceul Tehnologic din Caransebeș, vom face o pizza party după ce se termină concursul. Va avea loc și o prezentare a liceului (n.r. Liceul Tehnologic de Aviație „Max Ausnit”) și s-ar putea să organizăm și o conferință de presă după eveniment tot acolo, dacă avem onoarea să avem invitați din presă. Am vrut să intervenim ca să salvăm acest eveniment și faptul că decizia stă la mine, am putut să iau hotărârea asta și mă bucur că am reușit să o fac”, a mai declarat pentru Express de Banat omul de afaceri lugojean.

Rectorul UVT, Marilen Pirtea apreciază implicarea și promptitudinea lui Gabriel Olaru: „Iată că, datorită implicării voluntare și entuziaste a celor care își doresc ca tinerele talente din toată țara să se poată întâlni la Timișoara, am reușit să evităm anularea competiției echipelor ce vor lansa minisateliții în teste de zbor, am depășit impasul creat prin neautorizarea de către Consiliul Județean Timiș a desfășurării întrecerilor în spațiul Aerodromul Cioca. Mă bucur că am găsit deschidere și dorință de susținere din partea autorităților locale din județul vecin, Caraș-Severin, cărora le transmit mulțumiri și aprecieri. Le doresc inspirație echipelor ce se vor întâlni la Universitatea de Vest din Timișoara în competiția Can Sat și condiții de zbor cât mai bune pentru prototipurile de minisateliți pe care le vor ridica în aer la Aeroportul din Caransebeș”.

Concursul național Can Sat va avea loc în 24 sau 25 aprilie, în funcție de condițiile meteo, care trebuie să permită lansarea minisateliților construiți de elevii din întreaga țară.

CITEȘTE ȘI:

Aeroportul de la Cioca a generat discuții de o oră în Consiliul Județean Timiș. Evenimentul Can Sat, al Agenției Spațiale Române, în aer!

Scandalul referitor la Aeroportul Cioca ia amploare! Călin Dobra, dar și Universitatea de Vest s-au revoltat pentru votul din plenul de miercuri

Reacțiile continuă în problema aeroportului de la Cioca. Mihai Ritivoiu: „Este un gest de șicanare absolut gratuită”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/