Aeroportul de la Cioca a generat discuții de o oră în Consiliul Județean Timiș. Evenimentul Can Sat, al Agenției Spațiale Române, în aer!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Ceartă aprinsă în ședința de plen extraordinară a Consiliului Județean Timiș, iar un eveniment important poate avea de suferit deoarece aleșii nu s-au pus de acord asupra unicului proiect de pe ordinea de zi. Pe masa consilierilor județeni s-a aflat un proiect privind aprobarea unui regulament de închiriere contra cost și gratuită a aeroportului de la Cioca. După discuții aprinse, proiectul nu a trecut. 

Anterior votării, liberalul Viorel Coifan a propus unele amendamente pentru precizia regulamentului. De altfel, subiectul aeroportului utilitar de la Cioca a fost mereu adus în discuție de Coifan la majoritatea ședințelor de plen. Proiectul trebuia votat deoarece în data de 24 aprilie, când va fi ședința ordinară de plen a CJT, va începe un eveniment organizat de Agenția Spațială Română (ROSA), cu Agenția Spațială Europeană și Universitatea de Vest. Este vorba despre proba practică a unei competiții pentru liceeni denumită Can Sat, iar la Cioca ar fi fost lansate dispozitivele create de elevi. Prima ediție a avut loc în 2015, tot la Cioca, iar ulterior, concursul a avut loc la Suceava, Strejnic și Tuzla.

Călin Dobra, absent de la ședință

Ședința extraordinară a fost prezidată de vicele CJT, Nicolae Oprea (UNPR), deoarece președintele Călin Dobra a lipsit. Printre cei care au cerut amânarea votării proiectului, pentru ca toți aleșii județeni să îl poată studia mai bine, s-au numărat liberalii, prin vocea lui Nicolae Bitea, dar și Titu Bojin, colegul lui Oprea din UNPR. Bojin a spus că nu înțelege nici urgența, dar nici nu este de acord cu varianta ca aeroportul să fie închiriat și gratuit și în acest sens a reamintit de situația cu ACS Poli. În instanță s-a stabilit că CJT nu putea să lase echipa de fotbal unde e membru fondator să joace gratuit pe Stadionul „Dan Păltinișanu”, proprietate a autorităților județene.

Nu văd necesitatea urgenței. Noi ne zbatem de ani de zile pentru aeroportul de la Cioca. Dar acum ne zbatem să aprobăm în jumătate de oră regulamentul, cu model de închiriere gratuită. În comisii ne putem contrazice, chiar dacă suntem din același partid”, i-a spus Bojin lui Nicolae Oprea, cu referire la dezbaterea ce precede votul. Vicepreședintele CJT a explicat că ar fi cazul să se aprobe regulamentul, ca aeroportul să înceapă să aducă și venituri. Oprea a mai precizat că e vorba de hectarele pe care nu funcționează și societatea comercială Cioca, a cărei activitate va fi reglementată sub altă formă. Oprea a fost susținut și de mai mulți consilieri PSD.

Proiectul nu a trecut. Proba practică a competiție Can Sat, în aer

Muzeul TM

Varianta amânării proiectului nu a fost luată în calcul și, după ce s-au votat amendamentele lui Viorel Coifan, consilierii PNL și UDMR s-au abținut de la vot, astfel că proiectul a căzut. „Am avut un singur punct pe ordinea de zi a ședinței extraordinare. A fost o dezbatere, nu bătălie, o dezbatere mai mare, ca și când am fi avut 20 de puncte, ca și când am fi discutat bugetul, ca și când am fi discutat indiferent ce probleme de investiții. Era vorba despre aprobarea unui regulament privind închirierea pentru anumite acțiuni și activități care să se desfășoare la Aeroportul Cioca. Problema era să reglementăm folosința celorlalte 20-30 de hectare care au stat acolo și care niciodată, de când e Aeroportul Cioca la Consiuliul Județean, respectiv din anul 1999, nu a produs niciun leu, nici pentru societate, nici pentru CJT. Acum s-a întocmit un regulament la solicitarea mai multor persoane, fizice și juridice, care vor să desfășoare diverse activități. Fie culturale, fie sportive, fie aeronautice, pe acest teren. Este un teren larg, deschis, care are și pistă, unde pot ateriza și decola aparatele între 1.500 și 5.700 de kg”, a precizat Oprea, după ședință.

Vicele CJT a precizat că, din informațiile sale, evenimentul Can Sat nu va mai putea avea loc! „Din nefericire, o parte dintre consilieri nu a înțeles urgența și necesitatea acestei acțiuni, cu atât mai mult cu cât au fost aprobate și stabilite toate amendamentele propuse. Mai mult decât atât, s-a discutat faptul că la ședința ordinară de la sfârșitul acestei luni și în ședințele următoare, oricând se pot aduce modificări și completări la acest regulament, ca să fie îmbunătățit. Noi am avut ca prim obiectiv acum să realizăm această acțiune și această activitate care are un impact deosebit pentru promovarea județului Timiș, pentru promovarea acestei locații de la Aeroportul Cioca și pentru a avea și o altă imagine și la nivel european. Cei care nu au vota nu știu ce au pe conștință și ce au vrut. Sigur, au venit cu tot felul de tertirpuri. Acest regulament nu se referea la continuarea activității societății Cioca, unde se impune o altă analiză mult mai complexă. La sfârșitul acestei luni nu mai poate avea loc acest eveniment de interes, național, județean și și internațional. Terenul rămâne în continuare nefolosit până când vom aproba acest regulament, cu alte amendamente, în alte condiții”, a mai precizat Oprea.

Rămâne de văzut ce vor face organizatorii competiției Can Sat.

Sursa foto: Wikipedia

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/