Colterm girează cu sediul principal, ca să mai primească și iarna asta cărbune de la un furnizor

Compania de termoficare a Timișoarei este pusă de un furnizor să gireze cu sediul principal, dacă mai vrea să primească iarna aceasta cărbune. Datoria se ridică la peste 10 milioane de lei. Consilierii locali au convocat săptămâna viitoare Adunarea Generală a Acționarilor, care este chemată să aprobe această decizie.

Aleșii Timișoarei au stabilit că AGA a Colterm va avea loc joi, 6 decembrie, de la ora 16. Decizia cu privire la garantarea cu sediul Colterm a trecut deja prin Consiliul de Administrație.

„Situația cu stocul de materie primă pentru Colterm este destul de dificilă, iar Colterm înregistrează datorii și creanțe la unul dintre furnizorii de cărbune, AMV Style. Și pentru a asigura continuarea furnizării de cărbune, din cauza unei datorii de peste 11 milioane de lei, societatea respectivă a dorit să aibă o garantare cu imobilul situat de pe strada Lonovici nr.4,  iar această garantare a fost aprobată în CA-ul Colterm. Ar trebui discutată și aprobată în AGA.”, a explicat viceprimarul Ruben Lațcău.

CITEȘTE ȘI: Compania de termoficare a Timișoarei, în criză. Anunțul autorităților locale

Consilierul local PSD Radu Țoancă spune că și primăria înregistrează datorii către Colterm. „Am înțeles că datoria primăriei către Colterm se apropie de 100 de milioane, iar cash flow-ul primăriei este extrem de precar la ora actuală.”, a spus Țoancă.

Potrivit primarului Dominic Fritz, în ultimii 6 ani, primăria a acordat subvenții Colterm în valoare de peste 500 de milioane de lei. „Subvențiile din 2018 sunt 38 de milioane de lei ce încă nu sunt plătite. În 2019 au crescut, mai există o majorare de capital ce trebuie achitată. Dar mai relevant este că am achitat anul ăsta, din ianuarie până alaltăieri, către Colterm, 80.900.000 de lei. Doar în anul ăsta, iar în ultimii 6 ani, din 2014 până în 2020, Colterm a primit subvenții de la Municipiul Timișoara 559 de milioane de lei. Plus o majorare de capital social în sumă de 73 de milioane de lei. Deci peste 600 de milioane de lei achitați de Municipiul Timișoara către Colterm. Situația e destul de gravă, dar propun să discutăm asta la AGA. Care sunt pașii pe termen mediu și lung pe care ar trebui să îi luăm.”, a explicat Fritz.

CITEȘTE ȘI: Nica îl ia peste picior pe Fritz: „Coltermul ține de primărie, nu ține de Guvern și am încredere că primăria va face tot ce îi stă în putință să rezolve astfel de probleme”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/