Ce spune tânărul de 19 ani, principalul suspect în cazul morții lui „Bordură”?

Noi detalii ies la iveală referitor la tragedia care a zguduit Reșița în urmă cu circa două săptămâni. Tânărul care a lovit cu pumnul un bărbat de 32 de ani, acuzat acum de crimă de familia victimei, își spune versiunea.

Adrian Stanciu, tânărul de 19 ani care l-a lovit pe Adrian Borduz cu pumnul, iar acesta a murit la doar câteva ore distanță, a povestit astăzi la emisiunea „Acces direct” cum s-a întâmplat totul în seara de 19 mai. Suspectul susține că nu l-a văzut niciodată pe „Bordură” și că întâlnirea lor a fost întâmplătoare. Mai exact, Adrian Stanciu, care locuiește în zona Muncitoresc, adică în partea opusă a Reșiței, s-ar fi aflat la Intim pentru un schimb de haine cu un prieten. La o altă scară a blocului, un grup de copii ar fi făcut gălăgie, iar un bărbat a ieșit din clădire să le ceară să facă liniște. Întâmplător, l-ar fi luat la rost pe Adrian Stanciu, cu care a dat nas în nas la ieșirea din scară. Din spatele bărbatului ar fi apărut și „Bordură”, care l-a lovit direct, mai spune suspectul. Acesta susține că apropiații victimei i-au spus și că victima consumase alcool.

CITEȘTE ȘI: UPDATE. A aplicat legea pumnului la doar 19 ani și a băgat în mormânt un tânăr de 32!

„Eu am mers să iau o pereche de pantaloni de la un prieten. Mă oprisem cu un om care a crezut că noi făceam gălăgie. Din spatele lui a venit (n.r. «Bordură») și mi-a dat o palmă după cap. M-am speriat, eram foarte panicat, n-am mai știut ce să fac. Îmi bătea foarte rău inima. I-am dat doar un pumn, nu s-a întâmplat nimic mai mult. După ce l-am lovit, am fugit foarte tare pentru că acel om a fugit după mine. (…) După ce mi-a dat o palmă, am căzut efectiv. După aceea a mai vrut să lovească și m-am ferit”, a declarat Adrian Stanciu la „Acces direct”.

Suspectul în acest caz spune că s-a predat singur la Poliție, după ce victima a fost preluată de ambulanță. De cealaltă parte, familia lui „Bordură” susține că acesta ar fi fost informat de cineva că bărbatul a murit la spital și că ar fi fost sfătuit să se predea.

CITEȘTE ȘI: Povestea conflictului mortal de pe Calea Caransebeșului se complică! Ce spun anchetatorii și ce s-a descoperit în urma necropsiei?

gif card de energie dacus 1000x100

Adrian Stanciu susține că nu are niciun alt dosar penal deschis pe numele său, cercetat pentru tâlhărie fiind un alt cunoscut. Asta după ce familia lui „Bordură” a susținut că tânărul are mai multe plângeri penale pe numele său pentru tâlhărie și amenințări.

Cert este că doi copii, de 5 luni și de 10 ani, au rămas fără tată, iar până acum nimeni nu a fost reținut. În opinia familiei, lucrurile nu s-ar fi rezumat la un singur pumn, pe fața lui „Bordură” existând mai multe răni, semn că acesta ar fi fost bătut serios. În tot acest timp, în așteptarea unui deznodământ, Poliția i-ar fi spus lui Adrian Stanciu să stea liniștit acasă…

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Cazul „Bordură” a scos lumea în stradă la Reșița

De ce nu are cătușe pe mâini tânărul care l-a băgat în pământ pe „Bordură”?!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/