Caransebeșul va fi ferit de inundații

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

La Caransebeș se va realiza un studiu de fezabilitate pentru devierea pârâului Zlagna în râul Sebeș.

În acest fel se vor evita inundațiile în cartierul Caransebeșul Nou, aici unde ori de câte ori se înregistrau ploi abundente pârâul Zlăgnița ieșea din matcă inundând casele locuitorilor din zonă. Lucrările vor cuprinde și realizarea unei acumulări nepermanente pe cursul de apă Potoc, în zona aeroport, pentru a proteja și caransebeșenii din această arie împotriva inundațiilor. Cele două lucrări vor crește gradul de siguranță a gugulanilor care locuiesc în cele două cartiere ale urbei.

„După finalizarea studiului de fezabilitate, din 2016 se vor începe cele două lucrări, în regie proprie, dacă Administrația Bazinală de Apă Banat va dispune de utilaje libere, dacă nu, lucrarea se va scoate la licitație și va demara spre sfârșitul anului viitor”, ne-a precizat Luci Ervin, directorul Administrației Bazinale de Apă Banat.

Potrivit primarului Marcel Vela, a fost înaintată o propunere pentru devierea pârâului Zlagna în amonte de șoseaua de centură, pentru a nu mai pune în pericol cetățenii din cartierul Caransebeșul Nou la orice inundație, dar și pentru consolidarea albiei Zlagnei pentru a putea fi protejat cartierul Nord.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Mă bucur că cei de la Administrația Bazinală de Apă Banat, care administrează pâraiele Zlagna și Potoc, au ținut cont și de soluțiile propuse de noi, pentru a termina definitiv cu inundațiile de pe cele două albii, care se înregistrează aproape în fiecare primăvară. Sunt investiții istorice care vor proteja generațiile care vin după noi, iar Caransebeșul nu va mai avea niciodată probleme cu Zlagna și Potoc”, a concluzionat și primarul Marcel Vela.

Citește și:

Caransebeşul este pregătit şi pentru inundaţii

Cartonaș roșu pentru nepăsare. Ce instituție a statului lasă Caransebeșul să intre la apă?

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/