Caransebeșul ocolește… Ocolul Silvic Banatul Montan!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Nici a două oară nu a fost cu noroc pentru executivul Primăriei Caransebeș… Nici nu s-a mai introdus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de la sfârșitul acestui an proiectul de hotărâre privind afilierea UAT Caransebeș la Ocolul Silvic Banatul Montan.

Potrivit primarului Felix Borcean, retragerea de pe ordinea de zi a venit din cauza faptului că nu a avut toate datele tehnice despre această regie autonomă Ocol Silvic Banatul Montan, constituit la nivelul județului Caraș-Severin:

„Neavând suficiente date tehnico-economice legate de înființarea noului ocol silvic și alăturarea UAT Caransebeș în acest demers, am considerat că nu mai are rost să-l punem pe ordinea de zi. Și anul viitor vom avea contract în continuare cu Ocolul Silvic Păltiniș. Din prezentarea sumară care ne-a fost oferită ar fi reieșit că, dacă ne-am fi afiliat la această asociație, ar fi reieșit costuri mai mici pentru gestionarea zonei forestiere a municipiului Caransebeș”, a precizat primarul Felix Borcean.

CITEȘTE ȘI: Directorul economic Horia Irimia, total neconvingător pentru primarul Felix Borcean!

Conform proiectului de hotărâre, Primăria Caransebeș ar fi trebuit să vină cu o contribuție proprie de 15 euro pe ha echivalent în lei, suprafața municipalității fiind de 353 de ha.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Menționăm că proiectul de hotărâre supus prima dată aprobării Consiliului Local nu a avut girul consilierilor PSD, astfel că a fost respins. Atunci, la fel ca și acum, inițiator al proiectului a fost primarul Felix Borcean…

Fără defrișări în pădurile municipiului Caransebeș!

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/