Pentru prima dată după mulți ani bugetul orașului Oțelu Roșu nu mai va fi alcătuit în funcție de datorii. Și asta, pentru că la finalul lui 2015 administrația publică locală nu mai avea nici datorie către furnizori, în afară de creditul luat de la BCR și pentru care se achită lunar 19.000 de lei, la care se adaugă dobânda și penalitățile de întârziere de pe vremea vechii administrații. Consilierii locali întruniți în ședința de lucru de la sfârșitul lui ianuarie au aprobat propunerea de buget pentru anul 2016.
Potrivit directorului economic al primăriei Maria Raca, valoarea bugetului pe 2016 va fi de 15.360.880. Bugetul se va compune din cotele defalcate din TVA, bani pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate, cum ar fi salarii la învățământ, sume pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap, bani pentru susținerea activității creșelor și venituri proprii, care nu trebuie să depășească valoarea realizărilor anului anterior, conform legii.
„Pentru că nu am îndeplinit timp de trei ani consecutiv colectarea impozitelor și taxelor locale de peste 97%, suntem obligați să păstrăm veniturile la nivelul celor încasate în 2015. Pe parcursul anului, dacă veniturile vor fi mai mari, se va putea aproba o rectificare bugetară în funcție de încasări”, ne-a specificat directorul economic Maria Raca.
Din autofinanțare veniturile vor fi de 7.810.750 de lei de la sectoarele piață, salubritate, cantina de ajutoare și parcări. Cheltuielile vor fi mai mari întrucât administrația publică mai are un excedent bugetar de anul trecut în sumă de 237.780 lei.
„În 2016 vom avea un buget mai bun din punct de vedere managerial, pentru că de câteva luni de când ANAF-ul a început să se miște mai bine în teritoriu și colectarea la bugetul de stat este mult mai bună și este logic să se întoarcă la primărie 33% din tot ceea ce înseamnă CAS uri, TVA și cote defalcate ce ne revin de la bugetul de stat a crescut considerabil. Dacă înainte primeam cam 130.000 de lei pe lună, acum primim 180.000 de lei pe lună de la finanțe. 2016 va fi cu siguranță un an mai bun din punctul de vedere al veniturilor, cu mențiunea că trebuie respectat nivelul de colectare a taxelor și impozitelor locale de peste 80%, ca și anul trecut. Doi ani și patru luni am tot achitat la datorii rămase de pe vremea fostului primar, din acest an pot spune că mare parte din bugetul pe 2016 se va duce la investiții”, ne-a precizat primarul Luca Mălăiescu.
Acesta dorește ca cea mai mare dezvoltare a urbei să aibă loc acolo unde sunt cei mai deficitari, pe infrastructură. Vor fi asfaltate sau betonate străzile, se va continua cu realizarea trotuarelor și amenajarea rigolelor de scurgere a apei pluviale, a mai menționat edilul orașului de pe Bistra.
citește și :
2015, primul an fără datorii la Oțelu Roșu