La mai bine de un an de la demararea lucrărilor pentru asfaltarea străzilor interioare din comuna Răcășdia, localnicii UAT-ului pot respira ușurați. Asfaltul proaspăt a înlocuit circulația prin noroaie, recepția lucrărilor urmând să aibă loc chiar la sfârșitul acestei săptămâni.
„Mă bucur că am reușit să le aducem condiții mai bune localnicilor din comună. Lucrările în cazul acestui proiect au început undeva la sfârșitul lunii octombrie, anul trecut, iar mâine ne pregătim pentru recepție. Constructorul a dat dovadă de seriozitate, iar asta se poate vedea cu ochiul liber. Nu am întâmpinat probleme pe partea aceasta, așa cum am întâmpinat și încă întâmpinăm în cazul altor obiective. Ușor, ușor reușim să schimbăm în bine imaginea de ansamblu a comunității. Dacă stau bine să mă gândesc, aceasta este de fapt menirea noastră, a edililor și anume să căutăm soluții pentru ca oamenii să ducă o viață mai bună chiar la ei acasă. Cred că orice primar care a beneficiat de încrederea electoratului își dorește lucrul acesta”, a precizat, pentru expressdebanat.ro, Mirco Ilie Lechici, primarul comunei Răcășdia.
Contractul care a vizat asfaltarea a 5,4 km de drum în comunitatea de pe Valea Carașului a fost semnat în luna mai 2017 la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, valoarea întregului proiect fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA.