Alin Nica respinge metoda folosită de colegii lui, Romeo Dunca și Ilie Bolojan. Nu face concedieri, ci le dă de muncă celor care nu au fost puși în valoare

Liberalul Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, îl dă exemplu pe colegul său Ilie Bolojan, șeful CJ Bihor, însă spune că are o altă abordare cu privire la reorganizarea instituției pe care o conduce în urma alegerilor din 27 septembrie.

Într-un context legat de capacitatea unui primar de a mișca lucrurile, Alin Nica l-a dat exemplu pe colegul său liberal de la Bihor: „Ați văzut Bolojan ce a spus, dă afară jumătate de personal!”.

„Dacă sunt un primar capabil nu am nevoie de viceprimari ca să îmi impun voința în consiliul local și să fac curățenie în primărie. Cred că dacă știu câte prune am în straiță iau măsurile care se impun și fac ordine.”, i-a transmis, vineri, Alin Nica, primarului Timișoarei, Dominic Fritz.

Imediat după ce a obținut conducerea CJ Bihor, Ilie Bolojan a anunțat reorganizarea din temelii a instituției. 86 de angajați vor fi dați afară de la 1 decembrie, urmând să mai lucreze 88. Ulterior, liberalul Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin, a anunțat că vrea să concedieze aproximativ 500 de angajați, asta însemnând o economie lunară la bugetul județului de 600 de mii de euro.

CITEȘTE ȘI: 500 de concedieri în Consiliul Județean! Să cânte pe bani publici în altă parte!

Alin Nica are însă alte planuri pentru angajații fără „obiectul muncii”.

„Eu am altă abordare. Știți că la noi în județul Timiș e bătălia pe oameni. Și între firme, și între instituții. Eu am stabilit câteva direcții pe care vreau să merg. Vrem să profităm la maximum de noul exercițiu financiar european și de aceea compartimentul de scriere și implementare a proiectelor europene trebuie întărit cu oameni dedicați și cu personal tehnic care să fie suport pentru cei care scriu și implementează proiectele: ingineri, arhitecți, consultanți de specialitate, juriști. Și dacă avem resursa în interior, în consiliul județean, că sunt poate oameni care nu au obiectul muncii – și cu siguranță sunt -, dar care poate nu au fost puși în valoare, nu li s-a dat de muncă. Eu prefer să le ofer o nouă șansă mutându-i în compartimente în care cred că pot să fie performanți și dacă nu confirmă evident că ne vom despărți și de ei și vom face în timp și o reorganizare a personalului, dar nu așa pripit, de pe o zi pe alta. Mai întâi îmi place să fac o evaluare, să văd care sunt calitățile personalului pe care îl am la dispoziție.”, a declarat Alin Nica.

O altă direcție prezentată de Alin Nica se referă la promovarea în exterior a județului Timiș pentru că, spune el, „s-au întrerupt legăturile cu provinciile sau regiunile partenere, iar acest lucru nu este în beneficiul nostru”.

„Ca să poată fi recunoscut la nivel european și internațional, Timișul trebuie să se miște, să folosească această rețea de diplomație pe care a construit-o cu sârg în anii 2000 și pe care nu a mai utilizat-o. Să se concretizeze prin atragerea de investiții în zonă, dar și prin reprezentarea intereselor peste hotare a regiunii noastre, a instituțiilor, a companiilor.”, a explicat Nica.

Nouă instituții are Consiliul Județean Timiș în subordine, instituții de cultură și servicii publice. Este vorba despre
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Prestări Servicii, Direcția de Evidență a Persoanelor, Biblioteca Județeană Timiș, Centrul de Cultură și Artă, Muzeul Național al Banatului, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănățean și Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/