FOTO. Află povestea primului pilot din județ, care s-a prăbușit în misiune. Avea doar 23 de ani!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Conducătorii din toate timpurile și-au dorit același lucru: să-și apere teritoriul. Cei care au avut cunoștințele necesare să citească harta au știut că aceasta definește importanța strategică a unei țări.

Dacă astăzi Caransebeșul a apelat la drone pentru a veghea la liniștea din zona graniței România – Serbia, cu mai bine de 60 de ani în urmă același obiectiv era apărat cu avioane subsonice IAK 23 de către Regimentul 135 Caransebeș.

aeroport 2

Nu despre misiunea de supraveghere a graniţei dintre România şi Serbia vorbim astăzi, ci despre pasiunea, ambiția și dăruirea dusă până la jertfă în acele misiuni. Pilotul Petru Dalea, în vârstă de 23 de ani, din Târnova, înregimentat la Caransebeș, şi-a pierdut viaţa într-o astfel de misiune. Era în urmă cu 61 de ani și a fost prima jertfă din istoria Regimentului 135 de Aviaţie Vânătoare Reactivă de la Aeroportul Caransebeş.

În urma unei manevre greșite și din cauza condițiilor meteo nefavorabile, tânărul Petru Dalea a căzut cu avionul în zona localității Păltiniș de la 800 de m, murind pe loc. Rămășițele pilotului abia dacă au cântărit câteva kg. El a fost înmormântat în localitatea natală Târnova, cu Onoruri Militare, Gardă de Onoare și Fanfară. Deși se trăgea dintr-o familie de țărani, informația despre moartea sa a făcut înconjurul țării întrucât fratele său, Mihai Dalea, era în acea vreme ambasadorul României la Moscova.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

aeroport 3

Petru Dalea a făcut parte din prima promoție de piloți care făcea traiecte de zbor cu avioanele înarmate gata de luptă. El a fost primul pilot din județul Caraș-Severin, care a decedat într-un tragic accident de aviație.

Pozele prezentate de Express de Banat sunt de la înmormântarea tânărului pilot, a cărui poveste a făcut înconjurul țării.

Trist este că dacă în urmă cu peste 60 de ani la Caransebeș a funcționat primul Regiment de Aviație Reactivă din țară, pentru că rușii au definitivat pista de zbor înaintea celorlalte aeroporturi, având în hangare peste 60 de aparate de zbor, astăzi municipalitatea din Caransebeș reușește cu greu să mențină funcțională Unitatea Specială de Aviație, fără niciun elicopter în dotare. Scopul ar fi același: să supravegheze granița non euro, însă dotarea din partea Ministerului Afacerilor Interne lasă de dorit.

untitled design set 970x90 px

Comments

  1. Trecutprinviate says:

    Lasa de dorit orgoliul rau inteles , invidia , raspunsul la intrebarea ,, de ce el si nu eu ” – daca nu fac eu nici el nu o sa faca , si dezbinarea realizata in mod ireprosabil pentru ca acolo unde nu este cu adevarat respect fata de divinitate , ….satana conduce omul .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/