Soluția rapidă și modernă pentru mașina ta – Car Self Service Wash

De aproape un an, proprietarii de mașini din municipiul Reșița și nu numai se pot bucura de serviciile moderne puse la dispoziție de spălătoria în regim de auto servire, 24 H Car Wash, din zona Gării de Nord.

Ce presupune această afacere: clientul are acces la tehnologia de spălare, produsele profesionale de curățare și îngrijire și suportul firmei pentru ca acesta să își poată îngriji corespunzător mașina, într-un mod mai eficient și mai economic decât în cazul spălătoriilor auto clasice.

„Am revenit în țară după o ședere de 15 ani în Germania, cu gânduri pozitive, cu optimism și o mare dorință de a dezvolta mediul de afaceri din plan local, dar și regional”, a declarat, pentru Express de Banat, Andre Crăciun, administratorul firmei Lineo Self Wash.

Omul de afaceri a ținut să sublinieze faptul că ideea a plecat de la eficientizarea timpului pe care îl pierd clienții la spălătoriile obișnuite, că pentru 2,5 lei îți poți curăța mașina cu unul dintre programele puse la dispoziție, iar pentru 7,5 lei, beneficiezi de toate serviciile existente (apă osmotizată, detergent biodegradabil, ceară, polish, limpezire, aspirare), ceea ce înseamnă o economie de peste 15 lei.

Firma, care își desfășoară activitatea 24 de ore din 24, funcționează din luna septembrie a anului trecut și are în vizor dezvoltarea mai multor proiecte ce urmăresc deschiderea altor spălătorii în județ, printre care se numără localitatea Oravița, unde omul de afaceri ne-a precizat că lucrările sunt pe final și speră ca din aprilie să dea drumul punctului de lucru. Altă localitate vizată este Caransebeș, unde cel mai probabil deschiderea spălătoriei se va face în vara acestui an.