ȘOCANT. PSD-iștii au omorât un simpatizant PMP! După ce au încălcat protocolul și le-au dat țeapă cu postul de viceprimar!

crima-omor

Bătăile, urmăririle și tamponările din timpul campaniei electorale sunt nimic pe lângă ce s-a întâmplat aseară la Domașnea! Un om a murit din cauza răfuielilor politice!
În comuna condusă de primarul PSD Petru Lorinț, unde chiar acesta dă cu pumnul și este judecat pentru infracțiuni de violență, a ajuns să se moară pentru funcții politice sau administrative și, chiar mai grav, ca urmare a unor discuții în contradictoriu. Grigore Galescu, fost consilier local, a fost ucis noaptea trecută în urma unor discuții aprinse legate de funcția de viceprimar al comunei. Deși la nivel de județ PMP a anunțat că va forma majorități cu PSD, mișcare de pe urma căreia va primi, printre altele, 16 posturi de viceprimar, în teritoriu lucrurile stau cu totul altfel. Ieri, la ședința de constituire a Consiliului Local Domașnea, PSD-iștii le-au dat țeapă oamenilor lui Băsescu și au numit alt viceprimar decât s-a convenit între cele două partide. De aici au apărut discuții, polemici, amenințări și a început scandalul. Spre seară, lucrurile au degenerat cu adevărat, un simpatizant PSD, apropiat al primarului Lorinț, lovindu-l violent pe Grigore Galescu, simpatizant PMP. Acesta a căzut, s-a lovit la cap și și-a pierdut viața.

UPDATE ora 10.45

Din primele informații, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte. „Am fost contactat de către familia suspectului, în momentul de față aflându-mă spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru a-l asista pe clientul meu la audieri”, a declarat pentru Express de Banat avocatul Cosmin Bolosin. Victima are 47 de ani, iar agresorul său, 27 de ani.

UPDATE, 0ra 11.30

Primarul PSD din Domașnea, Petru Lorinț, ne-a precizat că agresorul nu are nicio legătură cu partidul, că nu e membru și că evenimentul regretabil nu ar avea drept cauze neînțelegeri de natură politică. Mai mult decât atât, nici victima nu ar avea vreo legătură cu PMP.

UPDATE, ora 11.40

„E cea mai mare mizerie pe care am citit-o vreodată. Victima acestui incident nefericit nu este membru al partidului nostru. Nici nu îl cunosc pe acest om”, a reacționat și Ionuț Popovici, președintele PMP Caraș-Severin.

Referitor la faptul că PSD nu a respectat protocolul cu PMP, Popovici a declarat: „Se vor ține alegeri pentru postul de viceprimar la Domașnea. A fost o neînțelegere, dar lucrurile s-au rezolvat. Probabil că săptămâna viitoare va fi din nou ședință și va fi ales viceprimar PMP. Cei care nu au respectat protocolul au fost deja dați afară din PSD”.

UPDATE oare 13.00 Din spusele martorilor : 

Totul s-a întâmplat după ce a avut loc ședința de constituire a consiliului local Domașnea și de alegere a viceprimarului. Oamenii spun că ar fi fost ales viceprimarul din partea PSD cu majoritate de voturi, însă primarul nu a ținut cont, pe linie de partid, de alianța cu PMP, în urma căreia ar fi trebuit propus un consilier de la PMP pentru viceprimar. Cum aleșii locali nu au ignorat decizia mai marilor de la județ, liderul PSD ar fi luat decizia excluderii presupusului viceprimar din cadrul partidului, astfel pierzând funcția de viceprimar.

Cele întâmplate i-au făcut pe unii simpatizanți să fie bucuroși, pe alții triști, astfel că birtul din centrul satului a fost plin toată după amiaza și spre seară. Peste 50 de oameni, printre care și Galescu, au tot dezbătut politica momentului. În jurul orei 22.30, între Mihai Benghia și Grigore Galescu a izbucnit o ceartă, astfel că familia, care locuiește lângă bar, a fost chemată să-l ia acasă pe Galescu, aflat într-o stare avansată de ebrietate.

Martor Bărmăniță

Din păcate, scandalul nu s-a oprit nici îi prezența soției și a fiului care încercau să-l ducă de brațe pe bărbat acasă. O lovitură a fost de ajuns din partea lui Benghia pentru a-l pune la pământ. În cădere, omul a dat cu capul de ciment, dându-și sfârșitul în brațele soției și ale fiului de 20 de ani.

„Printre noi ne țineam să nu dea și printre noi a dat cu pumnul în ochiul lui bărbată-meu și a căzut pe spate și nu s-a mai ridicat. Nu a mai mișcat… I-am pus prosoape la cap, că avea hemoragie. M-o sunat să-mi spună a picat viceprimarul… și era bucuros și nu știu de ce s-o fi luat că ăsta. A dat în soț,… Am stat cu el că am fost plină de sânge și el a stat în mijlocul drumului și după aia a plecat când a văzut că nu mai mișcă. După aia o plecat mai încolo și atunci am înțeles că a zis că e tăiat la abdomen, dar nu l-a văzut nimeni cum a ajuns tăiat”, ne-a declarat soția victimei, Anastasia Galescu.

Ambulanța l-a transportat pe bărbat la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Tot la spital a primit îngrijiri medicale și atacatorul, care prezenta o plagă deschisă în abdomen pe partea stângă. În jurul orei 14.00 se așteaptă medicul legist pentru efectuarea autopsiei. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor care au dus la moartea bărbatului de 47 de ani, polițiștii criminaliști ridicând probe de la fața locului, dar și înregistrarea video din seara trecută de pe camerele de luat vederi de la local.

 

Soție Anastasia Galescu

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!