Soarta câinilor comunitari este incertă

Municipalitatea din Reșița nu a luat încă o decizie în privința eutanasierii câinilor vagabonzi. Legea, în forma în care a fost adoptată în cursul acestei săptămâni le dă posibilitatea autorităților locale să opteze pentru eutanasiere, dacă patrupedele nu sunt adoptate în termen de 30 de zile.

Legea le dă posibilitatea autorităţilor publice locale să opteze pentru eutanasierea câinilor fără stăpân din adăposturi, în cazul în care nu sunt adoptaţi. Potrivit legii aprobate marţi de deputaţi, câinii fără stăpân vor fi adăpostiţi pe o perioadă de cel mult 30 de zile. După expirarea acestui termen, se dă posibilitatea autorităţilor locale de a hotărî, în mod autonom, în privinţa acestora, animalele putând fi păstrate în adăposturi, returnate în teritoriu sau eutanasiate.

Animalele bolnave grav, cele considerate agresive sau periculoase, dar şi câinii de luptă lăsaţi în libertate, abandonaţi sau cărora nu le poate fi identificat aparţinătorul vor fi eutanasiate în 3 zile lucrătoare.

În ce privește soarta căţeluşilor cu vârsta de până la 5 luni, aceștia pot rămâne în adăposturi până la revendicare sau adopţie, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 12 luni.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Autoritățile locale din Reșița încă analizează legea dată de parlamentari. „Deocamdată, nu ne putem pronunța ce vom face cu acești câini comunitari, însă decizia va fi comunicată ulterior”, a spus primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, în cadrul celei mai recente conferințe de presă pe care a susținut-o.

Și o reacție din partea ONG-urilor care au ca obiect protecția animalelor este așteptată. Cei care le conduc nu și-au prezentat încă opinia pe site-urile pe care le dețin.

Poza a fost preluată de pe siteul Dog Center Reșița și a fost făcută la Padocul Minda

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/