Silviu Hurduzeu: „S-ar putea să prelungesc interimatul domnului Mirea”

Președintele Consiliului Județean spune că vrea să se țină departe de disputele iscate de tot felul de comisii din instituția pe care o conduce, comisii care nu sunt numite de către el.

„Vreau să vă spun că nu prea se înghesuie consilierii județeni la aceste comisii!”, a subliniat președintele, care a refuzat să facă orice alt comentariu cu privire la concursul pentru ocuparea postului de manager al Teatrului de Vest din Reșița. Ne-a asigurat, totuși, că merge la teatru, lucru pe care nu-l fac și unii dintre membrii comisiilor care l-au evaluat pe Dan Mirea.

Cât privește situația creată, Silviu Hurduzeu spune că are două variante după ce actorului Dan Mirea îi va expira interimatul pe care este numit acum. „Am posibilitatea să-i prelungesc interimatul domnului Mirea sau să numesc un alt manager interimar. Analizez ambele variante”, a explicat Silviu Hurduzeu, lăsând să se înțeleagă că încă nu este decis cu privire la situația de la Teatrul de Vest din Reșița.

Săptămâna trecută, managerul interimar, Dan Mirea, împreună cu mai mulți actori din teatru, au făcut o conferință de presă în cadrul căreia au acuzat simulacrul de comisie de examinare prin care a trecut pentru a deveni manager cu drepturi depline al instituției de cultură.

În perioada 26-31 iulie, o altă comisie similară, formată de astă dată din Elena Amzoi și Cristian Bâtea, vor evalua candidații pentru postul de director executiv al Direcției de Drumuri Județene din Consiliul Județean Caraș-Severin.