Șeful Finanțelor, condamnat pentru corupție! La fel și avocatul intermediar!

costa goian

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentință de condamnare în cazul lui Costa Goian, șeful Fiscului din Oravița, prins în flagrant în timp ce primea peste 20.000 de lei într-un plic cu titlu de șpagă!
Instanța l-a condamnat pe funcționarul corupt pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la doi ani închisoare, cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani. Totodată, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, printre care și exercitarea profesiei de economist pe o perioadă de 3 ani.
În același dosar a fost condamnat și avocatul Aurelian Păsule, cel care a jucat rolul de intermediar al șpăgii, dar și de denunțător. Acesta a primit tot doi ani de închisoare cu suspendare și nu mai are voie să profeseze ca avocat timp de trei ani.
Sentința nu e definitivă, poate fi atacată cu apel.

În cursul lunii aprilie 2016, inculpatul Goian Costa, în calitate de șef al Serviciului Fiscal Orășenesc Oravița, a pretins prin intermediul inculpatului Păsule Aurelian, de la o persoană (denunțător în cauză) ce reprezenta interesele unui om de afaceri, suma de 7.000 euro, promițând că-și va exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul A.N.A.F., astfel încât să nu se dispună măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia unui control efectuat la firma omului de afaceri, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existența infracțiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 100.000 euro. În același context, la data de 27 iulie 2016, prin intermediul inculpatului Păsule Aurelian, inculpatul Goian Costa a primit efectiv suma de 24.000 lei din totalul de 30.000 lei pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante – DNA